În Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, la Reședința Patriarhală din Capitală a fost vestită, potrivit rânduielii tradiționale, Nașterea Domnului. După oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, soborul de slujitori condus de părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale istorice din București, a purtat icoana praznicală la Reședința Patriarhală. Aceștia au fost întâmpinați în Salonul „Sfinții Români” din Reședința Patriarhală de către Întâistătătorul Bisericii noastre, cu acest prilej fiind săvârșit și un Polihroniu.
Sărbătoare la vechea Catedrală Episcopală din Oradea
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie la vechea Catedrală Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Oradea, în prima duminică a Triodului, 21 februarie. Ierarhul a sărbătorit împlinirea a 22 de ani de arhierie.
![]()
Pilda vameșului și a fariseului din Duminica a 33-a după Rusalii a fost tâlcuită credincioşilor de către Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie, care i-a îndemnat pe cei prezenţi să calce pe urmele înaintașilor care rosteau Rugăciunea inimii: „Stavila la păcate o pune rugăciunea, pentru că puterile noastre sunt limitate și doar puterea lui Dumnezeu poate sta împotriva noianului de răutăți care bântuie în lume. De aceea, avem nevoie de rugăciune ca să nu ne afundăm în întunericul infernal din jur”. De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe credincioşi la post și eforturi ascetice: „În acest fel, omul, în totalitatea sa, se apropie și mai mult de Dumnezeu, silind trupul să participe împreună cu sufletul care se roagă”.
![]()
![]()
În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit în treapta preoției pe diaconul Bogdan Alin Milian, care a primit și hirotesia de duhovnic, pentru Protopopiatul Tinca, ca preot misionar în Parohia Gepiu.
Cu ocazia împlinirii a 22 de ani de când Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie a primit cerescul dar al arhieriei și a fost întronizat ca cel dintâi Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, în 21 februarie, preotul paroh Teodor Cristea l-a felicitat pe ierarh pentru cei opt ani de slujire arhierească în Ungaria și cei 14 ani ca arhipăstor al Episcopiei Oradiei.






.jpg)
