Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului” în Episcopia Caransebeșului
La sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului”, 1 octombrie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, la Mănăstirea Brebu, județul Caraș-Severin, așezământul monahal ce se află între cele două mari orașe ale Eparhiei Banatului Montan, Reșița și Caransebeș. Sute de credincioși și-au îndreptat pașii la această mănăstire pentru a se ruga împreună cu ierarhul, soborul slujitor și obștea monahală în ziua hramului.
„Ne bucurăm că avem aici o obște de maici care împletesc în chip armonios lucrarea Mariei cu lucrarea Martei. La Mănăstirea Brebu se săvârșesc cele 7 Laude în fiecare zi, Sfânta Liturghie în duminici și sărbători și foarte mulți credincioși peste săptămână își găsesc liniștea în această oază duhovnicească”, a afirmat Părintele Episcop Lucian.
Tot în această zi și Mănăstirea Călugăra din județul Caraș-Severin a îmbrăcat haine de sărbătoare. Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a mers duminică, la orele după-amiezii, pentru a fi alături și de obștea și credincioșii acestei mănăstiri, ce o au ca ocrotitoare pe Maica Domnului. Ierarhul a săvârșit Paraclisul Maicii Domnului, la care au participat numeroși credincioși. Mănăstirea Călugăra este înfrățită din 2014 cu Mănăstirea Kosijerevo din Muntenegru și de atunci la sărbătoarea hramului este adusă spre închinare talpa Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, sfânt odor ce se păstrează la așezământul din Muntenegru. Și anul acesta pelerinii care au participat la bucuria hramului au avut posibilitatea să se închine atât icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Călugăra, dar și la moaștele Sfântului Evanghelist Luca.
Sfânta Liturghie din ziua hramului la Mănăstirea Călugăra a fost săvârșită de părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, alături de un numeros sobor de preoți și diaconi.