Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sărbătoarea Bunei Vestiri la Catedrala Arhiepiscopală din Roman
Sâmbătă, 25 martie 2023, cu prilejul praznicului Bunei Vestiri, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, informează Biroul de presă al eparhiei.
La finalul slujbei a vorbit credincioșilor despre semnificația sărbătorii, subliniind că aceasta reprezintă începutul mântuirii umanității prin întruparea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria: „La praznicul Bunei Vestiri ne înălțăm cu mintea și privim cu ochii sufletului misterul și simțim efervescența spirituală a Duhului Sfânt și începutul mântuirii noastre. Astăzi ținem în mâini crinii bunelor vestiri înaintea Maicii Domnului care este icoana Bisericii, deoarece peste ea S-a pogorât Duhul Sfânt, dar și scară pe care S-a pogorât Fiul lui Dumnezeu la plinirea vremii pentru a mântui umanitatea din robia păcatului și a morții. Astăzi sunt rusaliile personale ale Maicii Domnului”.
Totodată, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre viața sfântă a Maicii Domnului și calitatea sa de reprezentantă a umanității în dialog cu Cerul, fiind vasul ales de Dumnezeu pentru întruparea Fiului Său. La final, ierarhul i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să înalțe rugăciuni de mulțumire către Maica Domnului și să cinstească fiecare pe mama sa, deoarece femeia este binecuvântată de Dumnezeu cu darul vieții, iar Maica Domnului este modelul femeii creștine.