În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sărbătoarea „Părintelui monahilor” la Biserica Domnească din Capitală
Întemeietorul monahismului creștin, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, a fost cinstit cu evlavie marți, 17 ianuarie, de credincioșii bucureșteni veniți în număr mare la Biserica „Sfântul Anton”-Curtea Veche, Paraclis Patriarhal, din centrul istoric al Capitalei. În zi de hram, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Sărbătoarea celei mai cunoscute biserici din București, cu o istorie bogată legată de numele unor mari domnitori ai Țării Românești care s-au rugat aici, a început în ajun cu tradiționala procesiune, condusă de părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale. Au fost purtate de clerici icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie și racla ce adăpostește un fragment din cinstitele sale moaște. Sfintele odoare au fost duse până în Piața „Sfântul Anton” din Centrul Vechi, locul vechii biserici închinate cuviosului, care a ars în incendiul din 1847, aici fiind rostit Acatistul sfântului. Ceasurile de rugăciune au continuat apoi în lăcașul istoric cu slujba Vecerniei cu Litia, săvârșită de un ales sobor de slujitori.
A doua zi, ctitoria domnească a devenit o oază de liniștire duhovnicească în agitația din Centrul Vechi. Credincioșii veniți în pelerinaj s-au așezat în liniște și cufundați în rugăciuni la rândul care începea din apropierea bisericii și înconjura Piața „Sfântul Anton” din Centrul Vechi, pentru a se închina la racla care adăpostește un fragment din moaștele Sfântului Antonie cel Mare, grabnic ajutător în încercările vieții.
Pe esplanada lăcașului de rugăciune, precum și pe străzile Franceză și Șepcari, credincioșii ascultau în pace cântările duhovnicești, iar grupurile de turiști străini se bucurau de frumusețea arhitecturală a celei mai vechi biserici din București, pe care o fotografiau spre prețioasă amintire.
În mijlocul credincioșilor a poposit Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, care a săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium din curtea bisericii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte: părintele Florin Busuioc, protopop al Protoieriei Sector 3 Capitală; părintele paroh Gheorghe Ispas de la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina”-Vergu, Paraclis Patriarhal; părintele paroh Gheorghe Zaharia de la Biserica Domnească; părintele Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe”-Nou; părintele Ciprian-Florin Apetrei și părintele Iulian Florin Scuturoiu, slujitori la biserica din centrul Capitalei.
În cuvântul de învățătură, ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre viața și virtuțile Sfântului Cuvios Antonie, mare părinte al monahismului răsăritean, cel care a dus la înflorirea pustiului cu mulți nevoitori după modelul său: „Împreună sărbătorim astăzi un învățător al înfrânării în vremuri când lumea nu mai are limite, un învățător al smereniei când din ce în ce mai mult unii se ridică asupra altora, socotindu-se mai îndreptățiți. Sunt vremuri în care credința multora s-a răcit, s-au risipit gândurile lor în diverse direcții și nu se mai pot aduna să recunoască minunea existenței noastre. Sfântul Antonie cel Mare este cu adevărat un model al virtuților, al eroismului, un model de tărie în fața încercărilor duhovnicești. (...) Fără lupta lui duhovnicească nu avea să ajungă marele Antonie, marele încercat și povățuitor al părinților, dar și al credincioșilor de pretutindeni, marele rugător, dar și făcător de minuni de atunci și până astăzi. A fost încercat cu foc, precum se încearcă aurul în topitoare. Ceea ce este valoros și strălucitor a supraviețuit și celelalte s-au risipit. (…) A plecat în pustie nu părăsind lumea, pentru că întreaga lui viață a fost de nevoință și de rugăciune pentru lume. A adunat mulțime de ucenici pe care i-a povățuit. Sfaturile sale sunt cuprinse în Pateric. Foarte multe sunt valabile și în zilele de astăzi, încât atât monahii, cât și credincioșii pot găsi înțelepciune și sfaturi mântuitoare în viața Sfântului Antonie”.
La final, părintele paroh Gheorghe Zaharia i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Ieronim pentru slujire și le-a prezentat credincioșilor istoria lăcașului de rugăciune, care a trecut printr-un amplu proces de restaurare, subliniind că Sfântul Antonie a arătat în permanență ajutorul său pentru această comunitate.