Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Sărbătoarea românilor din Torrevieja, Spania
Credincioşii parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Efrem Sirul” din Torrevieja, Spania, şi-au serbat duminica trecută hramul lăcaşului de rugăciune. La sărbătoarea românilor din Spania a participat şi Preasfinţitul Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, care a săvârşit Sfânta Liturghie în lăcaşul de rugăciune împreună cu un sobor de slujitori din care a făcut parte şi părintele Ovidiu Semereanu, parohul parohiei româneşti din Torrevieja. „La sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Episcop Timotei a rostit un ziditor cuvânt de învăţătură vorbindu-le credincioşilor despre Sfântul Efrem Sirul. După slujba din lăcaşul de rugăciune, toţi creştinii şi invitaţii au participat la agapa organizată prin grija credincioşilor din parohia ortodoxă românească din Torrevieja. Pe lângă diversitatea bucatelor, cu toţii ne-am bucurat şi de un mic recital de muzică folclorică, realizat de doi copii din parohie îmbrăcaţi în costume populare”, a spus părintele paroh Ovidiu Semereanu, conform site-ului Episcopiei ortodoxe române a Spaniei şi Portugaliei, episcopiaspanieiportugaliei.es. (M.N.)



.jpg)
