Ca în fiecare an, apropierea sărbătorii Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului, prilejuieşte organizarea mai multor evenimente. Astfel, luni, 23 septembrie, de la orele 16:00, va avea loc, în cadrul Complexului spiritual-cultural „Sfântul Antim Ivireanul“ din Râmnic, vernisajul expoziţiei „Monahism şi artă“, ajuns anul acesta la cea de a XIV-a ediţie. Tematica lucrărilor expuse a fost inspirată de mănăstirile şi schiturile din Arhiepiscopia Râmnicului. Activitatea este organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea.
Marţi, 24 septembrie, de la orele 10:00, Sala „Iosif Episcopul“ a Aşezământului cultural pastoral „Sfântul Ierarh Calinic“ va găzdui Simpozionul naţional „Sfinţenie, cultură şi secularizare în Eparhia Râmnicului“, în cadrul căruia va avea loc lansarea cărţii „Episcopul Vartolomeu Stănescu - în lumina cuvântului“. De la orele 17:00, coralele mixte ale parohiilor din protopopiatele Arhiepiscopiei Râmnicului se vor întrece în cadrul Concursului naţional de muzică bisericească „Lăudaţi pe Domnul“, faza pe eparhie. Concursul va avea loc în Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Nicolae“ din Râmnic. Ultima manifestare a zilei va avea loc la Filarmonica „Ion Dumitrescu“ din oraş, unde Corul „Euphonia“ va concerta pentru publicul râmnicean.
Pentru ziua de miercuri, 25 septembrie, a fost iniţiat un itinerar la bisericile din municipiu, care descoperă activitatea educaţională, culturală şi misionară în societatea contemporană, itinerar intitulat sugestiv „Istorie, spiritualitate şi cultură - Biserici din Râmnicu Vâlcea“. La orele 18:00, Corala „Canticum“ a Seminarului Teologic „Sfântul Ierarh Nicolae“ va susţine la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din municipiul Râmnicu Vâlcea un concert de muzică religioasă.
În cursul zilei de joi, 26 septembrie, de la orele 16:00, arhiereii râmniceni, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Gherasim şi Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, alături de soborul preoţilor şi credincioşilor, vor întâmpina la Catedrala arhiepiscopală moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa şi ale Sfântului Cuvios Antonie de la Iezer. După slujba Vecerniei cu Litie, participanţii, clerici şi credincioşi, vor pleca în procesiune cu icoana Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul pe traseul Arhiepiscopie - Calea lui Traian - Prefectura judeţului Vâlcea – Biserica „Sfântul Dumitru“ – Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea (Troiţa Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul), cu revenire la Arhiepiscopie.
Manifestările vor culmina vineri, 27 septembrie, în ziua de prăznuire a Sfântului Antim Ivireanul, cu Sfânta Liturghie, oficiată pe esplanada din faţa Catedralei „Sfântul Nicolae“ în sobor de arhierei, preoţi şi diaconi.
La sărbătoarea Arhiepiscopiei Râmnicului sunt invitaţi să participe ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, preoţi, demnitari, profesori, oameni de cultură şi credincioşi din Patriarhia Română. (Arhid. Ioan Liviu Găman)