Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei la Galaţi
Evenimentele organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu prilejul sărbătoririi Sfântului Andrei, Ocrotitorul României, au culminat sâmbătă, 30 noiembrie, în ziua de cinstire a Apostolului care, de 21 de ani, ocroteşte oraşul-reşedinţă, precum şi întreaga eparhie.
Sâmbătă, 30 noiembrie, Sfânta Liturghie a fost săvârşită în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi de un ales sobor de arhierei, din care au făcut parte IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, IPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, PS Visarion, Episcopul Tulcii, şi PS Emilian, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. La slujbă au participat clerici şi monahi din eparhie, copii din principalele centre de cultură, tradiţie şi folclor ale Dunării de Jos, profesori şi oameni de cultură, autorităţi locale şi judeţene şi numeroşi credincioşi. Mulţimea pelerinilor sosiţi în zi de hram în oraşul dunărean s-au închinat şi la racla cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, adusă la Galaţi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. „Anul acesta ne-a binecuvântat Dumnezeu, începând din 27 noiembrie, cu un mare dar ceresc pe care Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-a binecuvântat personal şi l-a trimis creştinilor de la Dunăre: racla cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, pentru ca şi în partea de sud-est a ţării să revină Sfinţii Împăraţi, făuritorii Europei, făuritorii crezului creştin pentru o Europă unită, puternic ancorată în valorile spirituale, culturale, perene şi solidare! Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au cunoscut aceste locuri întrucât ei au întărit ultima cetate răsăriteană a Imperiului Roman, la Barboşi, unde vineri (29 noiembrie 2013), împreună cu delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, am pus piatră de temelie pentru un nou altar. Acolo, la Barboşi am revăzut ruinele cetăţii romane! Sunt constantiniene! Ale celui mai mare împărat al lumii!“, a spus, la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian. La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, a transmis chiriarhului Dunării de Jos, clerului şi credincioşilor din urbea gălăţeană mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel transmis cu prilejul manifestărilor de la Galaţi. În încheiere, soborul de arhierei, preoţi şi diaconi a săvârşit slujba Parastasului pentru fericiţii ctitori ai Catedralei arhiepiscopale din Galaţi.
Ieri, cu prilejul zilei de 1 Decembrie, în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de IPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, şi de IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjuraţi de un ales sobor de preoţi şi diaconi. La slujba Sfintei Liturghii şi la Te Deumul săvârşit la final au participat reprezentanţi ai autorităţilor judeţene, locale şi ai armatei. În închieiere, un sobor de preoţi slujitori, însoţiţi de reprezentanţi ai armatei, autorităţi locale şi mulţi credincioşi au mers în Cimitirul Eternitatea din oraş, unde s-a săvârşit o slujbă de pomenire a eroilor.