Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Sărbătoarea Sfintei Muceniţe Filofteia la Galaţi
Biserica din municipiul Galaţi care o are ca ocrotitoare spirituală pe Sfânta Muceniţă Filofteia a îmbrăcat haină de sărbătoare marți, 7 decembrie. Sfânta Liturghie a fost oficiată de preoţii acestei biserici din municipiul Galați. La slujbă a participat și Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a ținut un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre viaţa şi sfârşitul mucenicesc al Sfintei Filofteia.
După Sfânta Liturghie a fost săvârșită o slujbă de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra acestei comunități parohiale și parastasul pentru ctitorii, preoţii și ostenitorii parohiei, trecuţi la cele veşnice.
La final, toţi cei prezenţi au interpretat colinde tradiţionale şi alte cântări bisericești specifice perioadei liturgice în care ne aflăm.
Prin implicarea membrilor Consiliului şi Comitetului parohial, peste 250 de persoane au primit daruri din partea parohiei, atât în zilele premergătoare hramului, cât şi după slujba de hram.



.jpg)
