În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi la Şiria
Duminică, 30 ianuarie, la marea sărbătoare a Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, credincioşii Parohiei Şiria au trăit clipe de înălţare sufletească cu ocazia întrunirii Cercului pastoral-misionar Şiria, participând la Sfânta Taină a Maslului, oficiată de către preoţii Mircea Ciorogariu de la Parohia Ghioroc, Petru Jula de la Parohia Cuvin, Iulian Botezatu şi Savu Pavel de la Parohia Şiria, Gheorghe Petrişor de la Parohia Galşa, Beniamin Gligor de la Parohia Mâsca, Nelu Mercea de la Parohia Măderat şi preotul Petru Dărău de la Parohia Pâncota, iar de la Mănăstirea Feredeu a participat ieromonahul Emanuel. În încheiere, preotul Mircea Ciorogariu a rostit un bogat cuvânt de învăţătură, în care a evidenţiat importanţa Tainei Sfântului Maslu în viaţa credincioşilor şi a făcut câteva precizări legate de simbolismul cifrei şapte din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, care se regăsesc în rânduiala Tainei, şi a atras atenţia asupra similitudinii dintre Evanghelia Duminicii a XXXII-a după Rusalii (a lui Zaheu vameşul), citită în Sfânta Biserică, şi Evanghelia a doua, cuprinsă în Taina Sfântului Maslu.
La finalul zilei liturgice s-a constituit Cercul pastoral-misionar. Dintru început, preotul Iulian Botezatu a făcut câteva referiri cu privire la temele recomandate de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe, pentru catehizarea credincioşilor, iar mai apoi a anunţat tema, care a avut titlul "Sfânta Taină a Botezului, poartă de intrare în creştinismul ortodox". Pr. Iulian Botezatu a susţinut un referat bine documentat, cu argumente din Sfânta Scriptură, Sfinţii Părinţi şi Sfânta Tradiţie. Următoarea întrunire a cercului va avea loc la Ghioroc, pe 27.02.2011. (Pr. Dărău Petru)