Sărbătorile de iarnă sau sfintele sărbători?

La fiecare sfârşit şi început de an nou, în calendarul Bisericii Ortodoxe sunt rânduite câteva zile de sărbătoare extrem de importante pentru viaţa bisericească, în general, şi pentru credincioşi, în special. Pregătirea clerului şi credincioşilor pentru petrecerea acestor popasuri duhovniceşti, Naşterea Domnului, Tăierea împrejur, Sfântul Vasile cel Mare, Anul Nou, Botezul Domnului şi Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, este de asemenea, deosebită.

Sărbătoarea Naşterii Domnului, sau Crăciunul, este precedată, încă din vechime, de şase săptămâni de post, urmate de spovedanie şi împărtăşirea cu Sfintele Taine. La trecerea dintre ani, în multe biserici sunt rânduite slujbe de mulţumire ori Sfânta Liturghie, urmate în ziua sărbătorii de citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei. Ajunul Bobotezei se cinsteşte, totdeauna, cu post aspru şi participarea la serviciile religioase, iar Sfântul Ioan, cu veselie, mai ales de către cei care-şi serbează onomastica.

Perioada la care facem referire, poate cea mai frumoasă şi mai bogată în semnificaţii din cursul anului bisericesc, se caracterizează însă şi printr-o excepţională varietate de obiceiuri, tradiţii şi datini, care de care mai interesante, mai răspândite şi mai apreciate, atât în ţară, cât şi în străinătate. Unele dintre acestea îşi au originea în vremurile dinaintea întrupării Domnului nostru Iisus Hristos şi păstrează vădite influenţe păgâne, altele datează din primele veacuri creştine şi transmit, peste milenii, un tezaur autentic şi inestimabil de colinde, cântări tradiţionale, pricesne, jocuri şi ritualuri, ce preamăresc faptele minunate din istoria mântuirii neamului omenesc. Privindu-le şi ascultându-le, simţim cum ne cuprinde bucuria inefabilă a sărbătorilor şi cum începem a ne odihni "duhovniceşte de ostenelile noastre din anul care expiră", după cum scria preotul şi omul de cultură Gala Galaction (Grigore Pişculescu). Din păcate, în ultimii ani strălucirea duhovnicească a sfintelor sărbători începe să pălească, tot mai mulţi fiind aceia care, influenţaţi de valul sinistru al secularizării, al înstrăinării de Dumnezeu, de Biserică şi de valorile autentic creştine, preiau un limbaj laic şi nu mai scriu în presă ori nu mai vorbesc la radio şi televiziune despre sfintele sărbători, ci despre "sărbătorile de iarnă".

Sărbătorile, golite de conţinutul creştin

Constatăm, astfel, cu tristeţe că în ultimii ani s-au pierdut multe din semnificaţiile creştineşti legate de sfintele sărbători ale acestei perioade de sfârşit şi început de an, rânduind în locul lor un complex de acte, ritualuri şi ceremonialuri care nu mai păstrează şi implicit nu mai transmit mesajul autentic creştin privind vestirea Naşterii Domnului şi scopul întrupării Fiului lui Dumnezeu, care este îndumnezeirea întregului neam omenesc.

"Am rămas puţini cei ce, din toată inima, întovărăşim caravana magilor din Răsărit şi pe ciobanii din Betlehem, grăbiţi să vie şi să se închine dumnezeiescului Prunc", scria Gala Galaction. Şi tot el continua: "Noi românii, popor creştin şi ortodox, după cum lăsăm pierdute sau nefolosite multe din bogăţiile noastre pământeşti, tot aşa lăsăm neîntrebate şi necercetate multe din bogăţiile noastre pământeşti, tot aşa lăsăm neîntrebate şi necercetate multe din bogăţiile şi leacurile Bisericii", arată Gala Galaction, în "Ziua Domnului".

Bogăţiile şi leacurile Bisericii, adică învăţătura sa mântuitoare, datinile şi cântările duhovniceşti, colindele ce preamăresc Naşterea Domnului şi sosirea Anului Nou sunt înlocuite, din ce în ce mai mult, de colindele laice, acompaniate de instrumente sofisticate şi interpretate cât mai "artistic" cu putinţă, în scopul obţinerii de foloase materiale. S-a renunţat la costumul popular, la traistă, dube, fluier, tricolorul românesc nu se mai pune la rever, la căciulă ori peste cămaşa ţărănească şi au apărut podoabele aşa-zis moderne din beteală, hârtie creponată, globuri sparte etc. Şi darurile tradiţionale: colaci, mere, nuci, cârnaţi, dulciuri, oferite piţărăilor şi colindătorilor au dispărut, acestora oferindu-li-se acum numai bani. Se uită încet că cetele de colindători îi simbolizează pe îngerii care cântau pe cerul Betleemului şi preamăreau Naşterea Pruncului Iisus: "Mărire întru cei de sus, lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni, bunăvoire" (Luca 2, 14) şi pe păstorii care au devenit, la rândul lor, vestitori ai Naşterii Fiului lui Dumnezeu.

Moş Gerilă în loc de Moş Crăciun

Comuniştii s-au străduit din răsputeri să ne înveţe a cinsti "sărbătorile de iarnă", şi nu sfintele sărbători, şi au încercat vreme de 50 de ani să-l înlocuiască pe Moş Crăciun cu "moş Gerilă", importat din aspra iarnă siberiană, tocmai pentru a deturna atenţia credincioşilor de la conştientizarea învăţăturii creştine că Fiul lui Dumnezeu a venit de la Tatăl ceresc "să se nască şi să crească, să ne mântuiască!".

Pomul de Crăciun nu mai era împodobit înaintea acestei dumnezeieşti sărbători, ci înaintea Anului Nou, iar pluguşorul, frumoasa urare de la începutul anului, când preoţii binecuvântează după rânduială cununa anului, a fost transformat din colindă creştinească într-o urare adresată oficialităţilor, în frunte cu "cel mai iubit fiu al poporului".

Moştenitori ai acestor practici străine duhului autentic de viaţă creştinească şi românească, suntem acum preocupaţi tot mai mult de pregătirile materiale ce se fac pentru perioada sfintelor sărbători, atât de frumoasă, emoţionantă şi bogată în semnificaţii, trăiri şi datini creştineşti, ce trebuie nu numai conservate, ci transmise generaţiilor viitoare.

Bucuria sfintelor noastre sărbători şi praznicelor binecuvântate ale Naşterii Domnului, Tăierii împrejur după Trup a Domnului, Sfântului Vasile şi Anului Nou, Bobotezei şi Sfântului Ioan trebuie să revină în sufletul nostru, însoţită de fiorul sacru al întoarcerii la izvoarele creştinismului, la limbajul bisericesc de altădată, "la tradiţia cristalizată a Bisericii ş…ţ, în care tremură, întâia oară, steaua magilor" (Gala Galaction) şi la primenirea conştiinţei fiecăruia, prin Evanghelie şi Sfânta Spovedanie. Făcând aşa, vom păstra şi vom perpetua spiritualitatea şi identitatea noastră de creştini ortodocşi români, într-o lume atât de zbuciumată, nesigură, împovărată de griji materiale, care pierde adesea legătura cu "izvoarele simţirilor evanghelice", cum scria autorul mai sus citat.