După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sărbătorirea zilei de 9 mai la Râmnicu Vâlcea
În dimineaţa zilei de 9 mai, la Instituţia Prefectului Vâlcea, s-a desfăşurat o serie de manifestări cultural-ştiinţifice, prilejuite de celebrarea "Zilei independenţei de stat a României", "Zilei Europei" şi "Zilei victoriei coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial". Manifestarea a fost organizată de Instituţia Prefectului, în colaborare cu Centrul de Instruire pentru Geniu (EOD) şi Apărare (CBRN) "Panait Donici" şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Vâlcea.
În deschidere, după intonarea Imnului Naţional şi al Uniunii Europene ("Oda Bucuriei"), au fost arborate drapelele României şi Uniunii Europene în faţa Prefecturii Judeţului Vâlcea, apoi a avut loc o ceremonie militară cu defilarea gărzii de onoare. La eveniment a participat şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, alături de Petre Ungureanu, prefectul judeţului Vâlcea, Romeo Rădulescu, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, parlamentari, personalităţi culturale, cadre militare, studenţi şi elevi. La final, în sala de conferinţe a prefecturii, a avut loc dezbaterea ştiinţifică "9 mai, o zi cu triplă semnificaţie istorică". Despre semnificaţia evenimentului au vorbit prof. dr. Florin Epure, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Vâlcea, prof. dr. Gheorghe Dumitraşcu, lt. col. Tiberiu Osoian şi prof. Cătălin Sîiulescu. Arhid. Ioan Liviu Găman)



.jpg)
