Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Schitul Darvari are un nou stareţ
Părintele protosinghel Ghelasie Iorga este noul stareţ al Schitului Darvari din Bucureşti. El va continua lucrarea duhovnicească şi administrativă a fostului stareţ, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care a fost numit de curând Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale.
Numirea în noua funcţie a fost făcută în şedinţa Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor din data de 11 aprilie, prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, iar slujba de instalare a fost oficiată la 23 aprilie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. La sfârşitul Sfintei Liturghii săvârşite în biserica schitului de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, părintele Ghelasie Iorga a primit hirotesia întru stareţ, a fost instalat în scaunul stăreţesc şi i-a fost înmânat toiagul, ca însemn al noii ascultări pe care a primit-o. Cu acest prilej, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor l-a prezentat obştii şi credincioşilor pe noul stareţ, îndemnându-l să acorde o grijă deosebită misiunii speciale pe care o au mănăstirile din mijlocul oraşelor de a fi „oaze de linişte şi rugăciune“ pentru mulţimea pelerinilor care zilnic le trec pragul. Schitul Darvari necesită o atenţie deosebită din acest punct de vedere deoarece, fiind situat în centrul Bucureştilor şi în apropierea Universităţii Bucureşti, majoritatea credincioşilor care participă la slujbele de aici sunt tineri studenţi şi intelectuali credincioşi, cu preocupări duhovniceşti profunde.
Date biografice
Părintele Ghelasie Iorga s-a născut la data de 31 iulie 1978 în localitatea Vâlcăneşti, judeţul Prahova. După ce a absolvit şcoala generală şi liceul, a urmat cursurile Seminarului Monahal „Chesarie Episcopul“ de la Mănăstirea Cernica (promoţia 2003), apoi studii de licenţă (2004-2008) şi masterat (2009-2010) la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa. A intrat în viaţa monahală ca frate în 1996, la Mănăstirea „Sfântul Antonie“ - Mălăieşti, judeţul Prahova, şi a fost tuns în monahism la data de 24 decembrie 1998, pe seama Mănăstirii „Sfântul Pantelimon“ din judeţul Teleorman. A fost hirotonit ierodiacon la 17 februarie 1999 şi ieromonah la 7 martie 1999. În anul 2001, a venit la Schitul Darvari din Bucureşti, iar în perioada 2002-2004 a slujit la Mănăstirea Christiana din Capitală. Din 2004 şi până în 2007 a împlinit funcţia de stareţ al Mănăstirii Comana din judeţul Giurgiu. La 6 decembrie 2007 a primit rangul de protosinghel. Din decembrie 2007 şi până în mai 2009, a slujit ca preot misionar în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, după care a revenit la Schitul Darvari.