Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
Schitul Măgureanu din București își va sărbători hramul principal
Biserica Schitului Măgureanu din Capitală își va sărbători marţi, 21 noiembrie, hramul principal, fiind primul lăcaș de cult din București așezat sub ocrotirea Maicii Domnului. Intrarea în biserică a Maicii Domnului, prima mare sărbătoare a Postului Nașterii Domnului, reprezintă hramul istoric al sfântului lăcaș aflat în vecinătatea Parcului Cișmigiu. Credincioșii sunt așteptați mai întâi la slujba Privegherii din ajun, care va debuta la ora 18:00. În ziua hramului lăcașului de închinare, de la ora 8:00 vor fi săvârșite slujba Acatistului Maicii Domnului și rânduiala Ceasurilor. Bucuria acestei sărbători va culmina cu oficierea Sfintei Liturghii, de la ora 9:30, la finalul căreia se vor înălța și rugăciuni de pomenire pentru ctitorii așezământului monahal mutați la Domnul.



.jpg)
