După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Schitul Săseni din județul Buzău și-a sărbătorit hramul
Schitul Săseni, metoc al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, și-a cinstit joi, 20 iulie, ocrotitorul, pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Sfânta Liturghie de hram a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, în Altarul de vară al așezământului monahal din comuna buzoiană Vernești.
Din soborul slujitor au făcut parte: pr. Costică Panaite, directorul Editurii Eparhiale; arhim. Calinic Marti, egumenul Schitului Săseni; protos. Macarie Gherghe, egumenul Schitului Ciobănoaia; ierom. Sofronie Nechita, starețul Mănăstirii Mușinoaiele; pr. Claudiu Panait și pr. Dragoș-Mihail Olteanu, consilieri eparhiali; pr. Constantin Călin, protopop al Protoieriei Buzău I; pr. Grigore Toader (Parohia Feldru I, județul Bistrița Năsăud); pr. Ioan Ploscaru (Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Focșani); pr. Georgică-Vasile Rotărescu (Parohia Săseni); pr. Nicușor Stan (Parohia Gura Aninoasei); pr. Iulian-Cătălin Ioniță (Parohia Valea Teancului - Zorești); pr. Răzvan-Valeriu Drăgoi (Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din Buzău).
Predica a fost rostită de pr. Costică Panaite, care a vorbit despre viața și faptele minunate ale Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul.
În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Arhiepiscop Ciprian a explicat că „Prorocul Ilie este un sfânt popular și, în același timp, temut, pentru că, pe lângă credincioșia sa față de Dumnezeu, râvna față de cele sfinte și compasiunea pe care a avut-o față de poporul său rătăcit de la dreapta credință, s-a remarcat și ca un om al dreptății. De aceea a fost numit «al doilea Înaintemergător al venirii lui Hristos», iar despre Sfântul Ioan Botezătorul se spune că a venit «cu duhul și puterea lui Ilie» (Luca 1, 17), similitudine între cei doi mari proroci, amândoi reprezentanții dreptății lui Dumnezeu”, a menționat ierarhul. La momentul îndătinat din cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Mihail Ștefan a fost hirotonit în treapta de preot, pe seama Parohiei Dara din Protoieria Buzău I, județul Buzău. Sărbătoarea hramului s-a încheiat cu oficierea unei slujbe de pomenire pentru ctitorii și slujitorii Schitului Săseni trecuți la cele veșnice. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.



.jpg)
