În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Scrisoare deschisă: Noul Cod Penal, criticat de reprezentanţi ai societăţii civile
Unele prevederi ale proiectului noului Cod Penal au fost foarte ferm criticate de Biserica Ortodoxă Română, dar şi de reprezentanţi ai societăţii civile. Vă prezentăm, în continuare, o scrisoare deschisă dată publicităţii, pe această temă, de o serie de reprezentanţi ai societăţii civile din Moldova, asociaţii, fundaţii, instituţii de presă sau de învăţământ.
Apel pentru normalitate Noi, instituţiile semnatare ale prezentului document, ne exprimăm în mod public dezacordul vizavi de unele reglementări incluse în proiectul noului Cod Penal şi în cel al noului Cod Civil. Astfel, constatăm cu surprindere că în proiectul noului Cod Penal nu mai sunt incriminate (total sau parţial) incestul, prostituţia şi pornografia. Considerăm că această dezincriminare nu poate avea în nici un caz efecte benefice asupra evoluţiei ulterioare a societăţii româneşti, asupra sănătăţii morale a poporului român. Dezincriminarea incestului (dacă acesta s-a produs în mod nefortuit, de către persoane adulte) creează premisele unor abuzuri greu de anticipat în momentul de faţă. De asemenea, există unele consecinţe extrem de grave ale incestului, unanim recunoscute de specialişti în genetică sau în psihologie, încât respectarea unui aşa-zis drept de natură sexuală nu poate prevala în faţa ideii de a proteja demnitatea unei persoane şi sacralitatea instituţiei familiei. Faptul că prostituţia nu mai este incriminată penal considerăm că este o formă de a încuraja o activitate care este şi o înjosire a demnităţii şi libertăţii persoanei umane, dar şi un atentat la morala publică. Neincriminarea producerii şi răspândirii de materiale cu un caracter obscen (pornografia) constituie o încurajare a unui mod de viaţă ce va ameninţa atât sănătatea şi viaţa de cuplu a familiei, cât şi creşterea într-un climat moral adecvat a tinerelor generaţii. Unele prevederi din proiectul noului Cod Civil sunt de natură , de asemenea, a afecta instituţia sacră a familiei. Aşezarea logodnei pe aceeaşi treaptă cu instituţa căsătoriei, prin care se conferă logodnicilor drepturi similare cu cele ale persoanelor căsătorite, precum şi faptul că, în anumite condiţii, căsătoriile se pot desface mult mai uşor (şi pe cale administrativă, nu doar prin sentinţe judecătoreşti) reprezintă o slăbire a responsabilităţii pe care trebuie să şi-o asume un cuplu responsabil în cadrul familiei. Având în vedere cele enumerate mai sus, solicităm cu toată fermitatea membrilor Parlamentului României să nu susţină aceste modificări amintite din proiectele celor două Coduri - Penal şi Civil -, care contravin moralei creştine şi reprezintă un adevărat atentat asupra dezvoltării armonioase a societăţii româneşti. Scrisoarea este semnată de: Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“; Centrul Diacezan CARITAS Iaşi; Asociaţia Centrul de Formare şi Consiliere „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“ Iaşi; Fraţia Ortodoxă Română, filiala Iaşi; Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, filiala Iaşi; Societatea Ortodoxă a Femeilor Române Iaşi; Asociaţia „Familia Noastră“; Fundaţia „Samarineanul Milostiv“ Iaşi; Asociaţia „Primul Pas“; Centrul de Informare şi Suport Comunitar - AIDROM Iaşi; Filiala Nevăzătorilor, Suceava; Asociaţia cu scop nepatrimonial „Bethesda“; Societatea de caritate „Mila Creştină“, Dolhasca; Asociaţia „Juventus“; Asociaţia „Poliţiştilor Comunitari“, Suceava; Fundaţia Umanitară „Pentru Bucovina“, Câmpulung Moldovenesc; Asociaţia „Seva“ Suceava; Fundaţia „Ana“ Suceava; Asociaţia „Educatorii Sucevei“; Fundaţia „Episcop Melchisedec“, Roman; Fundaţia „Troiţa“, Roman; Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Gheorghe“, Roman; Societatea Culturală „Clepsidra“, Roman; Colegiul Naţional „Roman-Vodă“, Roman; Grup Şcolar „Vasile Sav“, Roman; Colegiul Tehnic „Petru Poni“, Roman; Colegiul Tehnic „Miron Costin“, Roman; Asociaţia Mitropolit „Visarion Puiu“, Roman; Societatea Culturală „George Radu Melidon“, Roman; Crucea Roşie, Bacău; Fundaţia de sprijin comunitar; Asociaţia de sprijin a copiilor cu handicap neuromotor - Centrul „Daniel“, Bacău; Colegiul Naţional „Gheorghe Vrânceanu“, Bacău; Colegiul Naţional „Ferdinand I“, Bacău; Centrul Regional de Ecologie, Bacău; Ziarul de Bacău; Radical FM; Filiala UAP Bacău; 1TV Bacău; Observator de Bacău; Fundaţia „Episcop Melchisedec“, filiala Bacău.