Duminică, 3 noiembrie, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Olari, Protopopiatul Arad, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, se arată pe site-ul arhiepiscopiaaradului.ro.
Seară cultural duhovnicească la Parohia Mărcuța
Vineri, 17 noiembrie, la Parohia Mărcuța din Capitală a avut loc o seară duhovnicească intitulată îIcoana ‑ jertfă şi dăruire”. La eveniment au participat Ilie Suzana Nicoleta, pictor iconar, şi zugravul de biserici Liviu Vâja. În cadrul acestei seri, au fost expuse icoane făcute de copiii care participă la atelierele de creaţie ale parohiei.
Invitații au vorbit despre icoana bizantină şi importanţa acesteia şi despre felul cum trebuie să înţelegem o icoană şi un tablou. În acelaşi timp, evenimentul a venit şi în întâmpinarea unor probleme ale parohiei.
îAm reuşit să expunem ultimele lucrări ale copiilor de la Centrul de creaţie al așezământului socio‑cultural al parohiei noastre, prin care şi‑au exprimat talentul, dar şi dragostea către cele sfinte. Am avut posibilitatea de a veni în întâmpinarea unor dileme ale credincioşilor cu care ne confruntăm şi noi. De multe ori se întâmplă să se aducă la Sfântul Altar diverse icoane pe care credincioşii le‑au luat cu prilejul diferitelor momente, neştiind ceea ce ar trebui să cumpere. A fost greu să le explicăm că nu este o icoană ortodoxă, ci mai degrabă un tablou. Prin interesul pe care aceştia l‑au arătat faţă de această tematică, ne determină ca şi pe viitor să venim în întâmpinarea dorinţelor lor”, a spus părintele paroh Dan Gheorghe. Pictorul iconar Suzana Nicoleta Ilie a vorbit despre diferența din punct de vedere tehnic, dar şi teologic dintre o icoană şi un tablou.
„Am vorbit despre diferenţa dintre o icoană şi un tablou religios, deoarece în ultima vreme se pune problema diferenţierii celor două. Multă lume nu cunoaşte şi nu are educaţie în acest sens”, a spus Suzana Nicoleta Ilie, pictor iconar.
Părintele Adrian Ion Mirică, slujitor la Parohia Mărcuţa, a subliniat faptul că scopul acestei întâlniri a fost bucuria de a fi alături preoţi, pictori şi enoriaşi. De asemenea, şi bucuria de a învăţa câte ceva despre sfintele icoane şi mai ales de a‑i cunoaşte pe tinerii pictori ai Parohiei Mărcuţa.
„Întâlnirea duhovnicească din această seară a abordat icoana ca o prezentare a întrupării Mântuitorului şi ca însăşi icoană ca o dovadă a noastră, a Bisericii Ortodoxe. Noi avem dreptul și susținerea de a reprezenta învăţătura creştină în icoane”, a menţionat zugravul de biserici Liviu Vâja.