În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Seară cultural-duhovnicească organizată de LTCOR Sector 2
În Duminica Vameşului şi a Fariseului, tineri şi alţi credincioşi din parohiile Protopopiatului Sector 2 Capitală au participat la o seară cultural-duhovnicească, organizată de Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Români (LTCOR) Sector 2. Evenimentul s-a desfăşurat la Parohia „Precupeţii Vechi” din Bucureşti şi face parte din cadrul întâlnirilor lunare pe care LTCOR Sector 2 le organizează cu tinerii, membri ai departamentelor de tineret de la parohiile din sectorul 2. Cei prezenţi au participat la slujba Acatistului Sfântului Ioan Valahul, săvârşită de mai mulţi preoţi şi diaconi din Protopopiatul Sector 2 Capitală, sub protia pr. protopop Ion Popescu, şi la conferinţa cu titlul „Uşile Pocăinţei”, susţinută de pr. Vasile Gavrilă. „Prin Uşile Pocăinţei se deschide Triodul, prin mama tuturor virtuţilor care este smerenia, prin pocăinţa pe care o vedem în icoana fiului risipitor. Intrăm în post făcându-ne propria noastră judecată, după ce l-am văzut pe Adam izgonit din Rai şi plecăm spre Sfintele Pătimiri şi spre Înviere, purtând Crucea în spate. Aşa pătrundem mai adânc în legătura noastră cu Dumnezeu, iar în noaptea Sfintelor Paşti, trăim bucuria lui Hristos Cel Înviat, care ni se dăruieşte total”, a precizat pr. Vasile Gavrilă.
În pregătirea conferinţei, arhid. Mihail Bucă a susţinut un concert de cântări religioase specifice perioadei Triodului. „Sfântul Ioan Valahul este ocrotitorul tinerilor creştini ortodocşi din Sectorul 2, sfânt pe care noi l-am luat ocrotitor imediat după înfiinţarea filialei Sector 2 cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel”, a spus pr. Ciprian Georgian Tudor, preşedinte LTCOR Sector 2.



.jpg)
