Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Seară culturală organizată de Parohia Boteanu-Ienii din Capitală
Parohia Boteanu-Ienii din București organizează vineri, 6 martie, un eveniment cultural-social în care Ziua Femeii este celebrată prin evidențierea valorilor creștine ce caracterizează feminitatea și rolul femeii în familie și societate.
Sub titlul „Seară culturală de Ziua Internaţională a Femeii”, vor avea loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) Carol I trei manifestări cu un conținut cultural și artistic divers, menite să-i aducă împreună în primul rând pe membrii parohiei.
De la ora 17:30, în foaierul Aulei BCU, este vernisată expoziţia de icoane pictate de elevii de la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”. La ora 18:00, scriitoarea Lidia Popiţa Stoicescu, realizator al emisiunii „Lumină lină” de la Radio TRINITAS, va susţine o prelegere cu tema „Femeia creştină şi chipul spiritual al societăţii româneşti de mâine – Variaţiuni pe temă dată”. În încheiere, este programat la ora 19:00 recitalul de muzică de cameră „Rapsodii de primăvară - Colier de mărţişoare muzicale”, soliști: Ruxandra Urderean, soprană și Liana Mareş la pian. Invitat este violonistul Antonio Nicholas Piculeaţă.



.jpg)
