După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Seară de poezie şi expoziţie de pictură la Bocşa Vasiova
Acest eveniment, desfăşurat chiar în sfânta biserică închinată Naşterii Maicii Domnului, s-a derulat în parteneriat cu Biblioteca „Tata Oancea“ din localitate, în cadrul Centrului de tineret Bocşa Vasiova, fiind parte integrantă a manifestărilor prilejuite de aniversarea revistei „Bocşa cultural“. Întâlnirea a debutat cu slujba Acatistului Intrării în biserică a Maicii Domnului, oficiată de părintele Mihai Ciucur, inspector social şi de activităţi cu tineretul al Episcopiei Caransebeşului, împreună cu preoţii Ioan Petrică, duhovnicul Mănăstirii Vasiova, Ciprian Costiş, de la Parohia Bocşa Montană, Alin Chicoş de la Parohia Ocna de Fier şi Doru Melinescu, parohul Parohiei „Naşterea Maicii Domnului“ din Bocşa Vasiova, judeţul Caraş Severin. În sfântul locaş au fost aduse câteva tablouri de artă religioasă, realizate de artistul plastic Viorel Coţoiu din Bocşa, un colaborator al Centrului de tineret, care s-a oferit să-i iniţieze pe tineri în arta picturii iconografice. Tot cu acest prilej au fost expuse şi obiecte decorative de toamnă, confecţionate de tinerii membri ai centrului, sub îndrumarea doamnelor profesoare Daniela Domşic şi Loredana Melinescu. La final, Gabriela Şerban, directoarea Biblotecii „Tata Oancea“, a oferit diplome de mulţumire colaboratorilor revistei „Bocşa culturală“, cu ocazia împlinirii a 15 ani de existenţă, iar părintele Mihai Ciucur a transmis mesajul de binecuvântare din partea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Evenimentul s-a încheiat cu un recital de colinde, poezie laică şi creştină. Evenimentul găzduit de parohia bocşeană a avut loc cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului, care, aşa cum s-a subliniat şi în cadrul manifestării, oferă un real sprijin tuturor activităţilor cu tinerii şi copiii, prin intermediul Departamentului de tineret. (Diac. Pavel Canea)



.jpg)
