În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Seară duhovnicească în Parohia Răchitova
În Duminica lăsatului de sec pentru Postul Crăciunului, în biserica ortodoxă cu hramul ,,Înălţarea Domnului" din Parohia Răchitova, Protopopiatul Haţeg, a avut loc cea de-a şaptea întrunire şi ultima din acest an a Cercului pastoral-misionar ,,Sfântul Nectarie".
Seara a început cu Taina Sfântului Maslu oficiată de preoţii ce fac parte din acest cerc pastoral. Părintele protopop Antonie Budiul, invitat special la această întâlnire, a adresat credincioşilor un frumos cuvânt de învăţătură. La sfârşitul Sfintei Taine, preotul paroh Sorin Popescu a mulţumit lui Dumnezeu pentru această seară binecuvântată, colegilor preoţi pentru împreuna slujire, precum şi credincioşilor prezenţi. Seara s-a încheiat cu discuţii pe tema ,,Postul - importanţă şi actualitate". Prima întâlnire a preoţilor din acest grup a avut loc în primăvara anului 2010 pe 23 aprilie, în Parohia Păucineşti, a doua întâlnire desfăşurându-se de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Parohia Sarmizegetusa. Cea de-a treia întâlnire despre Taina Spovedaniei a avut loc în Parohia Haţeg II, iar pe 27 iulie a avut loc în cea de-a patra întâlnire. Pentru a cincea oară preoţii s-au întâlnit în Parohia Luncani, unde s-a vorbit despre rugăciunea inimii. În toamna acestui, de sărbătoarea Sfintei Parascheva, preoţii acestui cerc pastoral s-au reunit pentru a şasea oară şi pentru a doua oară în oraşul Haţeg, unde pr. Radu Bacter de la Parohia Haţeg IV a prezentat tema ,,Deznădejde, depresie, nebunie - cauze şi mod de vindecare". (pr. Sorin Popescu)