Cu prilejul hramului de toamnă, sărbătoarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie, paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a îmbrăcat haine de sărbătoare. Evenimentele religioase au culminat astăzi cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Seară duhovnicească în Parohia „Someşul Rece”
Miercuri, 20 martie, la biserica Parohiei „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca a avut loc o primă seară duhovnicească, ce a avut ca invitat pe pr. Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Întâlnirea a avut tema „Cunoaşterea lui Dumnezeu” şi este prima din seria serilor duhovniceşti din Postul Mare. La final, corul de copii împreună cu cei prezenţi au cântat pricesne închinate Mântuitorului Iisus Hristos şi Maicii Domnului. Serile duhovniceşti în Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Someşul Rece, Protopopiatul Huedin, se desfăşoară în fiecare miercuri de la ora 18:00. (Andreea Pâgleşan)



.jpg)
