Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Seară duhovnicească în Parohia Timişoara Fabric-Vest
Tinerii din Parohia "Pogorârea Sfântului Duh" Timişoara Fabric-Vest se întâlnesc astăzi, 22 octombrie, în biserica parohială pentru a discuta pe marginea temei "Mâncăm, bem, muncim şi agonisim", propusă de părintele paroh Constantin Jinga, profesor la Facultatea de Teologie din Timişoara. Tinerii care participă la această dezbatere lecturează înainte capitolele III, IV, IX şi XVI din Cartea Genezei. (diac. Marius Mircia)



.jpg)
