Credincioșii Parohiei Săgeata, judeţul Buzău, au fost vizitați duminică, 1 noiembrie, de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica din localitate, cu hramul „Buna Vestire”.
Seară duhovnicească la Feldru, Năsăud
Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din parohia năsăudeană Feldru, unde slujeşte părintele Ioan Iliş, a fost, săptămâna trecută, gazda unei seri duhovniceşti organizate de Protopopiatul Ortodox Năsăud şi Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinţii Martiri Năsăudeni”, în cadrul Proiectului „Cuvinte pentru suflet”. Invitat a fost părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului care, după slujba Vecerniei, a vorbit credincioşilor pe tema „Astăzi este începutul mântuirii noastre”, cu ocazia sărbătorii de Buna Vestire care se apropie. În cuvântul său, părintele a subliniat legătura Maicii Domnului cu Fiul Său Iisus Hristos şi rolul ei ca mijlocitoare a rugăciunilor oamenilor către Dumnezeu.
„Întâlnirea a fost o adevărată binecuvântare pentru toţi cei prezenţi, preoţi şi credincioşi, care au umplut până la refuz locaşul de cult”, a precizat coordonatorul Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinţii Martiri Năsăudeni”, Paul Gavriloaie.
La eveniment a participat şi protopopul Ioan Dâmbu, alături de părintele inspector pentru tineret pe judeţul Bistriţa-Năsăud, Tudor Mudure, preoţii parohiilor din Feldru, Grigore Toader şi Ioan Iliş, cât şi alţi preoţi din parohiile învecinate.



.jpg)
