În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Seară duhovnicească la Padina Matei
Preoţii Centrului pastoral-misionar Moldova-Nouă s-au întrunit în Parohia Padina Matei, în seara de 29 octombrie, unde au săvârşit Sfântul Maslu. Au participat 7 preoţi între care pr. Iova Megheleş de la Parohia Sf. M. Mc. Gheorghe din Moldova- Nouă, pr. Dorin Nistoran de la Parohia Sicheviţa, pr. Mihai Ienea de la Parohia Coronini, pr. Marian Sarchiz de la Parohia Padina Matei, pr. Ioan Matei de la Parohia Şuşca, pr.Radu Ţenovici de la Partohia Moldoviţa, pr. Remus Căta de la Parohia Sf. Împ. Constantin şi Elena Moldova-Nouă şi coordonatorul Centrului pastoral misionar.
Răspunsurile la strană au fost date de pr. Ioan Nedelcu de la Parohia Pojejena şi pr. Dan Nistoran de la Parohia Gornea. La momentul rânduit, pr. Ioan Nedelcu a subliniat în cuvântul de învăţătură însemnătatea şi roadele credinţei şi ale rugăciunii în viaţa credincioşilor. "Dacă uneori rugăciunea şi rugăminţile către Bunul Dumnezeu lipsesc, chiar şi atunci El tot vine în ajutorul omului, arătându-şi marea Sa iubire şi milostivire. Mirele ceresc a venit la miezul nopţii şi numai cinci fecioare a găsit veghind cu candelele aprinse, adică cu flacăra credinţei, a nădejdii şi a dragostei. Celelalte cinci fecioare, deşi erau şi ele fecioare cu trupul, erau cu sufletul întinate de valul lumii acesteia deşarte şi au adormit în păcate fără untdelemnul faptelor bune, adică fără biserică, fără rugăciune, fără osteneală şi hrană duhovnicească. Semnul cel mai evident al unei boli este pierderea poftei de mâncare; e greaţa de mâncare, iar semnul tămăduirii e recăpătarea poftei de mâncare. Aşa e şi cu sănătatea cea sufletească. Credinciosul, care e un om sănătos, are poftă de mâncare duhovnicească. Nu poate trăi fără hrana sufletească şi băutura cea duhovnicească, care în această seară au fost oferite tuturor celor prezenţi de harul tămăduitor pogorât din sfinţenia Tainei Maslului," a spus părintele Ioan Nedelcu. În încheiere, preotul paroh Marian Sarchiz a mulţumit preoţilor şi credincioşilor prezenţi - copii, tineri şi vârstnici - invitându-i apoi în sala de festivităţi a şcolii generale din sat, unde a urmat agapa frăţească. (pr. Remus Căta)