În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Seară duhovnicească la parohia Bucoşniţa
În seara zilei de vineri, 13 august, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit slujba Paraclisului Maicii Domnului în parohia Bucoşniţa din protopopiatul Caransebeş, alături de un sobor de preţi şi diaconi.
Biserica parohiei Bucoşniţa, păstorită de părintele iconom Ion Smaia, este una din parohiile cu tradiţie îndelungată de pe Valea Timişului din Eparhia Caransebeşului, dar totodată greu încercată de inundaţii. Dacă în urmă cu o săptămână, Eparhia Caransebeşului a venit în mijlocul credincioşilor cu sprijin financiar pentru a-şi reface gospodăriile afectate, în seara zilei de 13 august, ierarh, cler şi popor au mulţumit lui Dumnezeu că i-a învrednicit să treacă peste neputinţa necazului. Totodată Chiriarhul a citit şi rugăciunile de dezlegare pentru comunitatea credincioşilor din Bucoşniţa. La momentul cuvenit, Preasfinţitul Lucian a rostit un bogat cuvânt de învăţătură: "Am socotit de bine să săvârşim slujba paraclisului Maicii Domnului în postul Adormirii Maicii Domnului în această biserică şi în mijlocul acestei comunităţi afectate de furia apelor şi să cerem mijlocirea şi ocrotirea Maicii Preasfinte. Dacă la începutul postului urgia apelor a lovit această comună de frunte, la sfârşitul postului să ne plecăm genunchii şi să mulţumim Maicii Preacurate pentru ocrotirea şi ajutorul dobândit şi să-i cerem pe mai departe ajutorul şi ocrotirea trecând astfel peste toate greutăţile şi încercările. La final, Chiriarhul a împărţit tuturor credincioşilor prezenţi iconiţe cu praznicul Adormirii Maicii Domnului.