Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Seară duhovnicească la Parohia Moldova-Nouă

Seară duhovnicească la Parohia Moldova-Nouă

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Remus Căta - 27 Noiembrie 2010

Preoţii Centrului pastoral-misionar din Clisura Dunării s-au întrunit joi, 25 noiembrie, la Parohia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Moldova-Nouă, unde au săvârşit Paraclisul Maicii Domnului, în prezenţa a numeroşi credincioşi de toate vârstele.

Sfânta slujbă a fost săvârşită de un sobor de preoţi, format din pr. Bogdan Belu şi pr. Iova Megheleş de la Parohia "Sfântul M. Mc. Gheorghe" din Moldova-Nouă, pr. Mihai Ienea de la Parohia Coronini, pr. Cristian Ienea de la Parohia Berzasca, pr. Radu Ţenovici de la Parohia Moldoviţa, pr. Ioan Matei de la Parohia Şuşca, pr. Ioan Nedelcu de la Parohia Pojejena, pr. Marian Sarchiz de la Parohia Padina Matei şi pr. Remus Căta de la parohia-gazdă. Răspunsurile la strană au fost date de cântăreţul de strană Popov Tomislav-Nicola şi de tânărul teolog Adrian Găină. Cateheza despre post şi rugăciune a fost rostită de părintele Marian Sarchiz, de la Parohia Padina-Matei. "Omul are misiunea divină să se înalţe neîncetat peste hotarele firii sale, peste nevoile cele pământeşti, ca să se facă un înger întrupat. Aceasta nu se va putea împlini aşa uşor dacă nu va întrebuinţa rugăciunile curate, virtuţile şi toate faptele bune. Rugăciunea s-a născut în mintea şi în inima lui Adam chiar din timpul când a fost izgonit afară din Rai. Rugăciunea a devenit necesară pentru el după ce a fost înstrăinat, izgonit de la faţa Ziditorului său. A început a suspina şi a se ruga cu şiroaie de lacrimi, plângând după Raiul cel pierdut", a spus părintele Marian Sarchiz.

Cântări şi poezii duhovniceşti

A doua parte a întâlnirii a fost dedicată poeziei. Credincioşii de la Oastea Domnului din Moldova-Nouă au cântat colinde, cântări şi au rostit poezii creştine. În încheierea serii duhovniceşti, părintele paroh Remus Căta a mulţumit tuturor celor prezenţi, preoţi şi credincioşi, dar şi celor peste 30 de copii de la Şcoala Generală nr. 3 din oraş, coordonaţi de prof. Matei Cristina şi care sunt implicaţi în proiectul "Hristos împărtăşit copiilor" din cadrul parohiei-gazdă. La final, toţi au fost miruiţi şi au primit fiecare câte un calendar pentru anul 2011 şi o iconiţă cu Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii sfintei biserici. Credincioşii au fost mai apoi invitaţi la o agapă frăţească. Următoarea întâlnire va avea loc la Parohia Sicheviţa, marţi, 30 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei.