Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Seară duhovnicească la Schitul Nicolinţ
În seara zilei de duminică, 20 februarie, la schitul cu hramul "Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir" din localitatea Nicolinţ, preoţii din parohiile învecinate au participat la o seară duhovnicească la invitaţia părintelui egumen Ilie Pentoiu.
Seara de rugăciune a început cu oficierea slujbei Vecerniei în paraclisul de iarnă al schitului, continuată cu slujba de Te Deum la care, pe lângă părintele egumen, au participat şi preoţii din localităţile vecine. Astfel, au participat părintele Paul Banci de la Parohia Nicolinţ, Mihai Sima de la Parohia Berlişte, Pavel Toc de la Parohia Brădişorul de Jos, Gheorghe Cucul de la Parohia Oraviţa Română, Bogdan Belu de la Parohia Moldova Nouă, Gheorghe Tibuleac de la Parohia Răcăşdia, ieromonahul Atanasie de la Mănăstirea Hodoş Bodrog din Arhiepiscopia Aradului şi Mareş Sava de la Parohia ortodoxă sârbă Pojejena. De asemenea, la această întâlnire duhovnicească au participat credincioşi din localităţile vecine, în frunte cu primarii din Ciuchici, Răcăşdia şi Socol. De amintit că administraţiile locale din comunităţile mai sus amintite s-au implicat activ în demararea şi finalizarea picturii la biserica Schitului Nicolinţ, aşezământ monahal care a înflorit sub pastoraţia şi îngrijirea părintelui egumen Ilie Pentoiu. Bucuria duhovnicească a fost una deosebită, deoarece alături de credincioşii români au fost prezenţi şi credincioşi sârbi din Clisura Dunării, mulţi dintre ei cercetând schitul de numeroase ori. Pentru întâia oară, însă, la seara duhovnicească a participat şi un preot ortodox sârb, părintele Mareş Sava de la Parohia ortodoxă sârbă Pojejena. Astfel, acest eveniment a devenit un frumos început de colaborare între schit şi preoţii parohi sârbi din Clisura Dunării, o dorinţă mai veche a părintelui egumen, şi anume aceea de a fi împreună în rugăciune, dorindu-se pe viitor o şi mai strânsă colaborare între schit, parohiile româneşti şi cele sârbeşti din acest colţ binecuvântat de Dumnezeu. Vecernie şi apoi slujbă de Te Deum După slujba Vecerniei, preoţii participanţi au săvârşit slujba de Te Deum, mulţumind pentru binefacerile lui Dumnezeu, iar la final, părintele Gheorghe Cucul a ţinut un bogat cuvânt de învăţătură credincioşilor prezenţi la întâlnire. În cuvântul său, părintele a îndemnat credincioşii să urmeze poruncile lui Dumnezeu şi ale Bisericii, să se apropie de Sfintele Taine şi să se pregătească duhovniceşte în vederea întâmpinării măritului praznic al Învierii Domnului. La sfârşit, preoţii împreună cu cei prezenţi au transmis părintelui egumen, cu ocazia zilei sale de naştere, multe bucurii duhovniceşti, alături de împliniri şi realizări pe plan administrativ-gospodăresc şi să păstorească cu bună chivernisire obştea şi lăcaşul ce i-au fost date spre păstorire. Seara s-a încheiat cu o agapă frăţească oferită de obştea aşezământului monahal, la care au participat preoţii şi credincioşii prezenţi.