Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Seară duhovnicească pentru tineri la Sibiu
Aula "Mitropolit Ioan Meţianu" a Facultăţii de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu a fost arhiplină vineri, 26 noiembrie, de la ora 18:00, când a avut loc o întâlnire cu elevi de gimnaziu, liceeni şi studenţi din Sibiu.
Seminarul "Creştinismul timpului liber", organizat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, de Departamentul pentru Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului, coordonat de pr. Vasile Dariciuc, a avut ca scop dezbaterea unor subiecte de maximă importanţă pentru tinerii creştini sibieni. La întâlnirea moderată de părintele Vasile Dariciuc a fost invitat să le vorbească tinerilor pr. conf. univ. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie din Sibiu şi consilier pastoral-misionar şi de imagine al Arhiepiscopiei Sibiului. Însoţiţi de preofesorii de religie din şcolile şi liceele sibiene, tinerii au ascultat preţ de mai bine de o oră câteva gânduri pe care părintele Necula le-a împărtăşit, legate de problemele pe care le au tinerii zilelor noastre. Au fost dezbătute subiecte precum pericolele consumului de droguri şi alcool, pericolele internetului şi dependenţei de calculator, despre moduri oneste şi decente de a folosi timpul liber, inclusiv pentru apropierea de Dumnezeu. "Timpul liber nu este altceva decât timpul între chemarea lui Dumnezeu pentru voi şi răspunsul vostru la chemarea lui Dumnezeu", a explicat părintele Constantin Necula. "Sunt mult peste vârsta lor" Întâlnirea a fost interactivă, tinerii adresând întrebări legate de cele discutate şi de probleme pe care le întâmpină în viaţa cotidiană şi, mai ales, în viaţa spirituală. "Ne-am bucurat că în această seară au venit atât de mulţi elevi şi tineri. Pare o temă oarecum frivolă pentru adâncimile teologiei moderne şi pentru cele dintotdeauna, dar copiii au reacţionat excepţional şi au dovedit încă o dată că au nevoie de o prietenie deosebită cu Hristos, că adevărata bucurie se poate naşte şi din zâmbet şi că adevăratul creştinism se regăseşte inclusiv în această cordialitate, pe care în calitate de preot şi de îndrumător de suflete putem s-o avem cu aceşti copii minunaţi. Ei au dovedit încă o dată că sunt mult peste vârsta lor", ne-a spus părintele Necula. Seara s-a încheiat cu câteva colinde cântate de un grup de elevi, coordonaţi de profesorii de religie.