În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Seară la Colegiu“, organizată de studenţii teologi ieşeni
Miercuri, 4 decembrie 2013, în cea de-a patra zi a proiectului „Zilele Colegiului «Sfântul Nicolae»“, studenţii teologi ieşeni au organizat o manifestare deschisă publicului larg, intitulată „Seară la Colegiu“. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa şi prestaţia Corului „Mitropolitul Iosif Naniescu“ al Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, dirijat de pr. asist. univ. Gabriel Năstasă, de un recital de muzică folk susţinut de studentul teolog Leonar Luţia, precum şi de punerea în scenă a unei piese de teatru în regia lui Andrei Leahu. Ziua s-a încheiat cu vizionarea filmului „Pay It Forward“.
„Zilele Colegiului «Sfântul Nicolae»“ au continuat miercuri cu manifestări şi evenimente deosebite. Dacă de la ora 14:00 au avut loc în Sala Festivă a colegiului, respectiv Sala Românească două activităţi adresate exclusiv membrilor colegiului, anume trainingul „Cum zideşti o obşte“, susţinut de arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi trainingul „Comunicare“, susţinut de Andrei Alma de la Centrul de Informare Profesională, Orientare în Carieră şi Plasament al Universităţii „Al. I. Cuza“, în seara zilei de miercuri, colegiul studenţilor teologi ieşeni şi-a deschis porţile pentru toţi cei doritori să participe la o manifestare cultural-artistică.
„Seară la Colegiu“, căci aşa s-a numit evenimentul studenţilor teologi deschis publicului larg, s-a bucurat de prezenţa şi prestaţia Corului „Mitropolitul Iosif Naniescu“ al Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, dirijat de pr. asist. univ. Gabriel Năstasă, de un recital de muzică folk susţinut de studentul teolog Leonar Luţia, precum şi de punerea în scenă a unei piese de teatru în regia lui Andrei Leahu. Ziua s-a încheiat cu vizionarea filmului „Pay It Forward“, în aplauzele celor prezenţi în sală. La pauză, invitaţii au fost serviţi cu vin fiert, ceai, covrigi, iar cei care au rămas la filmul serii au fost serviţi cu popcorn.
„Datorită numărului mare de participanţi, putem spune că această primă ediţie a proiectului «Seară la Colegiu» a fost o reuşită. Ideea unei «Seri la Colegiu» a luat naştere într-una din primele întâlniri din acest an universitar a Comisiei de proiecte, şi pe viitor ne dorim ca această manifestare să continue, să devină una de tradiţie. Mulţumim tuturor invitaţilor, dar şi participanţilor şi membrilor colegiului, pentru că, vreme de câteva ore, am devenit o «obşte», după cum ne-a îndemnat să fim părintele Hrisostom Rădăşanu în unul din trainingurile susţinute tot în această zi“, a declarat Andrei Popîrda, coordonator al Comisiei Proiecte a Colegiului „Sfântul Nicolae“.
La ieşire, doritorii au putut achiziţiona diferite cărţi, icoane şi CD-uri cu muzică religioasă, expuse de membrii colegiului, cu scopul de a aduna bani pentru activităţi caritative.
Astăzi, de hramul instituţiei, membrii Colegiului „Sfântul Nicolae“ al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi vor participa la Sfânta Liturghie oficiată la Biserica „Sf. Sava cel Sfinţit“ din Iaşi, unde vor da răspunsurile la strană.