După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Ședință administrativ-pastorală în Protoieria Roman
Miercuri, 13 martie 2024, preoții slujitori din Protopopiatul Roman s-au întâlnit în ședință de lucru la biserica cu hramul „Sfântul Dumitru” din municipiul Roman, unde au discutat aspecte administrative și pastorale, ne-a transmis pr. Bogdan Palcău.
În deschiderea ședinței, părintele consilier Ilarion Mâță a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. În continuare, părintele Ciprian Chirilă, preot slujitor la parohia gazdă, a prezentat referatul „Lucrarea social-filantropică și medicală a Bisericii Ortodoxe Române”.
Dl. Vlad Țuțurlan, referent în cadrul Biroului de catehizare și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a prezentat proiectul catehetic patriarhal „Hristos, Cuvântul care vindecă”. Totodată, au fost transmise și celelalte proiecte eparhiale propuse pentru anul care tocmai a început.
Părintele protoiereu Dan Alexandru Antoce a prezentat preoților hotărârea sinodală cu nr. 1731/29.02.2024 care constă în Îndreptarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la anul electoral ce tocmai a început. Au mai fost discutate și alte probleme administrative, dar și aspecte ce țin de organizarea vieții duhovnicești.



.jpg)
