După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Şedinţa administrativă a preoţilor din Protopopiatul Iaşi 1
Preoţii din Protopopiatul Iaşi 1 s-au reunit ieri în Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iaşi. Tema întrunirii, "Pastoraţia bătrânilor şi bolnavilor - necesitate şi responsabilitate sacerdotală", a fost susţinută de pr. Vasile Manole, misionar la Biserica Curelari din Iaşi. "Referatul a fost bine documentat, venind cu exemple referitoare la pastoraţia bătrânilor şi bolnavilor. Părinţii prezenţi s-au implicat în discuţie pe marginea temei. La final, ne-am bucurat de prezenţa Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care ne-a binecuvântat acum la jumătatea Postului Mare. Preoţii au simţit nevoia să se întâlnească cu ierarhul lor. IPS Teofan a făcut referire în cuvântul adresat la tema expusă în cadrul şedinţei, remarcând că preoţii trebuie să acorde o atenţie deosebită şi familiilor lor. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a insistat să acordăm o atenţie deosebită celor sfinte, pastoraţiei credincioşilor din parohie, dar totodată să nu neglijăm propria familie", a relatat pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1. (C. Ciofu)



.jpg)
