În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Şedinţă administrativă la Protopopiatul Sibiu
Preoţii din Sibiu şi împrejurimi au aflat mai multe despre pelerinajele organizate prin centrul local al Sectorului de pelerinaje „Basilica Travel“ al Patriarhiei Române. În cadrul şedinţei lunare a fost lansat în Protopopiatul Sibiu şi Concursului Naţional „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu“.
Şedinţa administrativă lunară a avut loc recent la sediul Protopopiatului Sibiu şi a fost condusă de protopopul de Sibiu, Ioan Coşa. Pe ordinea de zi s-au aflat probleme de ordin administrativ, precum şi prelucrarea mai multor adrese ale Arhiepiscopiei Sibiului. Primul punct pe ordinea de zi a fost comunicarea adreselor din partea Arhiepiscopiei Sibiului privitoare la problemele administrative ;i pastorale ale parohiilor din Protopopiatul Sibiu.
La şedinţa din această lună a fost prezent şi diaconul Tiberius Macrea, coordonatorul centrului de pelerinaje al Arhiepiscopiei Sibiului, parte integrală a Sectorului de Pelerinaje al Patriarhiei Române „Basilica Travel“. Diaconul Tiberius Macrea a prezentat preoţilor din Protopopiatul Sibiu oferta şi programul de pelerinaje organizate de Agenţia de pelerinaj „Basilica Travel“ pe întreg parcursul anului 2015 în ţări precum Israel, Egipt şi Iordania.
De asemenea, preoţii au primit materiale informative, broşuri, pliante şi afişe cu pelerinajele organizate în perioada următoare, pentru a putea promova, organiza şi participa împreună cu grupurile de credincioşi la pelerinajele din Ţara Sfântă. De asemenea, preoţii din Protopopiatul Sibiu au solicitat organizarea unui pelerinaj doar pentru clerici, eveniment care va veni în sprijinul slujitorilor sfintelor altare spre organizarea pe viitor a pelerinajelor la Locurile Sfinte.
Concurs în Protopopiatul Sibiu
Şedinţa din această lună a fost şi un bun prilej pentru promovarea în rândul preoţilor din Protopopiatul Sibiu a Concursului naţional „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu“. Implementarea concursului în Protopopiatul Sibiu a fost realizată de părintele Vasile Dariciuc, coordonatorul Departamentului de Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului. Concursul se desfăşoară cu ocazia „Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi“ şi a „Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii“. Concursul naţional de miniproiecte cu caracter misionar-filantropic este organizat de Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române, în perioada 15 decembrie 2014 - 21 mai 2015. Concursul se adresează copiilor, preoţilor şi profesorilor de Religie implicaţi în Proiectul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“ şi are ca scop cultivarea dragostei faţă de semeni şi educarea copiilor pentru ajutorarea celor aflaţi în nevoie.