La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Ședința Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
Sâmbătă, 12 septembrie 2020, ȋn Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou” al Centrului eparhial Suceava s-a desfăşurat ședinţa de lucru a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, menţionează comunicatul de presă al eparhiei.
După rostirea rugăciunii „Împărate ceresc”, cu binecuvântarea și sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, acest organism deliberativ s-a întrunit, a dezbătut și aprobat mai multe chestiuni.
În primul rând, Adunarea eparhială a luat act de alegerea Înaltpreasfinţiei Sale Calinic (Constantin) Dumitriu în funcția de Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților și, în conformitate cu art. 3 și art. 7 din Statutul Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților este președintele Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei. În al doilea rând, s-a aprobat modificarea Statutului Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, prin introducerea unui alineat nou la art. 1 din Capitolul I „Dispoziții Generale”, după cum urmează: articolul 1, alin. 2: „Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei este parte componentă a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, cu statutul juridic de unitate de cult”. În al treilea rând, s-a aprobat modificarea Art. 2 din Statutul Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, în sensul că: „Sediul Fondului este situat în municipiul Suceava, str. Iancu Flondor nr. 2, telefon 0230.521.295, județul Suceava”, conform nomenclatorului stradal emis de Primăria Municipiului Suceava.
Alături de membrii Adunării eparhiale, la şedinţă au mai participat Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar, consilierii eparhiali, precum și părinții protopopi.
Lucrările ședinței Adunării eparhiale s-au încheiat prin intonarea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat” și prin păstrarea unui moment de reculegere în amintirea vrednicului de pomenire Arhiepiscop Pimen.
Adunarea eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei. Aceasta este formată din 30 de reprezentanți ai clerului și ai credincioșilor mireni.