După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Şedinţa Comitetului Executiv al Comisiei de Dialog între Biserica Romano-Catolică şi Consiliul Mondial al Bisericilor
În perioada 21-24 mai 2009, Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Dr. Nifon al Târgoviştei a participat la Şedinta Comitetului Executiv al Comisiei de Dialog între Biserica Romano-Catolică şi Consiliul Mondial al Bisericilor, care a avut loc la Dublin, în Irlanda, la invitaţia E. S. Martin, Arhiepiscop catolic de Dublin şi Primat al Irlandei, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. Grupul mixt de dialog (J.W.G.) este forul, ales în urma Adunării Generale a Consiliului Mondial al Bisericilor (Porto Alegre 2007) şi a cărui menire este monitorizarea şi promovarea colaborării dintre Biserica Romano-Catolică (BRC) şi Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), din care fac parte şi Bisericile Ortodoxe. Moderatorii acestei Comisii sunt E. S. Arhiepiscopul Martin de Dublin, în numele Bisericii Romano-Catolice, şi IPS Mitropolit Nifon de Târgovişte, din partea Consiliului Mondial al Bisericilor. Scopul acestei reuniuni a fost acela de a pregăti sesiunea plenară a Comisiei de Dialog, formată din 50 de persoane, reprezentând Bisericile membre ale CMB, precum şi Biserica Romano-Catoliă, cu delegaţi veniţi de pe toate continentele lumii. Această Comisie se va reuni în Spania, la Cordoba, în octombrie 2009, şi va dezbate patru teme importante pentru misiunea Bisericii în vremea noastră:
1. Procesul de receptare, în Biserici, a documentelor teologice bilaterale şi multilaterale; 2. Problema spiritualităţii şi a ecumenismului; 3. Problema migraţiei şi consecinţele ei misionare; 4. Tineretul şi misiunea creştină astăzi. La reuniunea plenară se vor prezenta referate asupra acestor patru teme, întocmite de către cele patru grupe de studiu, alcătuite special, în scopul adâncirii lor sub aspect teologic şi ecumenic. Comisia de lucru va pregăti cel de-al nouălea raport al Comisiei de Dialog între Consiliul Mondial al Bisericilor şi Biserica Romano-Catolică, care va fi finalizat înainte de următoarea Adunare Generală a CMB. Menţionăm că mandatul Comisiei mixte de lucru se acordă pentru o perioadă de 7 ani, cu aprobarea Adunării Generale a Consiliului Mondial al Bisericilor şi a Vaticanului.



.jpg)
