Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Şedinţă cu preoţii la Protopopiatul Sălişte
La sediul Protopopiatului Sălişte a avut loc joi, 15 noiembrie, şedinţa administrativă cu preoţii din parohii. În cadrul şedinţei, s-au discutat probleme legate de cercurile misionare pe perioada Postului Naşterii Domnului, probleme legate de grija faţă de bolnavi şi de ajutoarele pentru cei săraci şi neputincioşi.
La şedinţă a fost prezent şi consilierul social de la Arhiepiscopia Sibiului, pr. Nicolae Rusu, care, împreună cu echipa Departamentului de Asistenţă Socială a Arhiepiscopiei Sibiului şi Cosmina Mariş, reprezentanta Agenţiei Naţionale Anti-trafic Alba Iulia, a prezentat preoţilor problema traficului de persoane, un flagel din zilele noastre. La sfârşitul şedinţei, protopopul de Sălişte, pr. Ioan Ciocan, a mulţumit delegaţiei Departamentului de Asistenţă Socială din cadrul arhiepiscopiei, încredinţându-i că preoţii îşi desfăşoară în parohiile lor activitatea pastoral-misionară şi se implică activ în toate problemele sociale ale credincioşilor pe care îi păstoresc.



.jpg)
