Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Şedinţă de lucru a Comisiei pentru Statut
Membrii Comisiei pentru Statut şi Regulamente a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-au întrunit ieri în şedinţă de lucru în Sala Sinodală a Reşedinţei patriarhale. Lucrările s-au desfăşurat sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Şedinţa a debutat cu un moment de reculegere ţinut în memoria părintelui Cleopa Ilie, de la a cărui plecare la Domnul s-au împlinit ieri 12 ani, după care membrii comisiei au cântat marelui duhovnic Veşnica pomenire. În cadrul întrunirii, comisia a analizat amendamentele la "Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române" propuse de sinoadele mitropolitane. În cuvântul de deschidere, Preafericitul Părinte Patriarh a vorbit membrilor comisiei despre responsabilitatea pe care o au atunci când se discută despre Statutul Bisericii Ortodoxe Române. "Trebuie să avem în vedere doi factori foarte importanţi. În primul rând, obligativitatea noastră de a fi în concordanţă şi în unitate deplină cu întreaga Ortodoxie, cu toate bisericile ortodoxe surori, fapt menţionat chiar în începutul Statutului. Biserica Ortodoxă Română se defineşte ca fiind autocefală, dar în comuniune cu celelalte Biserici Ortodoxe şi în unitate dogmatică, liturgică şi canonică cu Ortodoxia Universală", a spus Patriarhul României. Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat că cel de-al doilea factor de care trebuie să se ţină cont în discutarea amendamentelor este importanţa Statutului, ca document de căpătâi al Bisericii Ortodoxe Române. Dezbaterea sugestiilor Comisia de ieri a analizat sugestiile făcute de sinoadele mitropolitane la textul propus de aceeaşi comisie în urmă cu câteva luni. La Cancelaria Sfântului Sinod au fost primite din partea Sinodului Mitropolitan al Munteniei şi Dobrogei 38 de sugestii, din partea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei 47 de sugestii, din partea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului 10, din partea Sinodului Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului 23 de sugestii, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei a comunicat că îşi exprimă acordul cu propunerea Comisiei pentru Statut şi Regulament. Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Banatului a avut 23 de sugestii, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Centrale şi Meridionale - 17 sugestii, iar din partea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord s-a comunicat că nu au propuneri de modificare. Din partea Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi au fost două sugestii.