În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Şedinţă eparhială la Dunărea de Jos
Marţi, 13 iulie, sub preşedinţia Înalt Preasfinţitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a avut loc la sediul Centrului arhiepiscopal din Galaţi, şedinţa Consiliului Eparhial, în cadrul căreia au fost analizate activităţile bisericeşti de la Dunărea de Jos în primul semestru al anului 2010.
În deschiderea lucrărilor, chiriarhul a prezentat un scurt istoric al eparhiei dunărene, precum şi principalele direcţii ale implicării Bisericii în societate. În prima parte a şedinţei s-au analizat dările de seamă ale tuturor sectoarelor eparhiale şi protoieriilor pentru prima jumătate a anului în curs. Au fost prezentate principalele activităţi realizate în perioada ianuarie-iunie, cu prilejul Anului omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei bisericeşti şi programele de perspectivă pentru cea de-a doua parte a anului curent. Programe pentru tineri Educaţia creştină în şcolile de stat, precum şi pregătirea viitorilor preoţi şi profesori de teologie s-au aflat, de asemenea, în atenţia membrilor Consiliului Eparhial. Sectorul Eparhial pentru învăţământ are în jurisdicţia sa cele trei şcoli teologice eparhiale: Seminarul Teologic "Sf. Ap. Andrei", Departamentul Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi şi Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Galaţi, la care sunt înscrişi 398 de elevi şi studenţi şi răspunde de activitatea celor 339 de profesori de religie din judeţele Galaţi şi Brăila. 157 fii duhovniceşti ai arhiepiscopiei studiază la diverse facultăţi de teologie din cuprinsul Patriarhiei Române. În semestrul al II-lea al anului şcolar 2009-2010, în parteneriat cu inspectoratele judeţene ale judeţelor Galaţi şi Brăila, Sectorul Învăţământ a derulat mai multe programe tradiţionale în zona Dunării de Jos: Concursul de icoane din Duminica Ortodoxiei, Cinstirea eroilor neamului cu prilejul praznicului Înălţării Domnului, pelerinajul tinerilor la Buciumeni. Prin Biroul de Catehizare s-a derulat proiectul "Hristos împărtăşit copiilor" în 324 dintre parohiile arhiepiscopiei, în proiect fiind înscrişi 5.224 de copii. De asemenea, s-a derulat şi concursul de oratorie creştină "Crezul meu", la care au participat 475 de copii. Valoarea ajutoarelor financiare acordate în semestrul I al anului 2010 de parohii copiilor, elevilor seminarişti şi studenţilor teologi se ridică la suma de 101.855 lei. Întrajutorare şi solidaritate creştină Sectorul Social al arhiepiscopiei a derulat şapte programe social-filantropice, în care au fost implicaţi atât copii, cât şi adulţi. Sectorul supraveghează îndeaproape activităţile a două asociaţii filantropice, din Galaţi şi Brăila, 22 de cantine sociale, trei aşezăminte pentru copii şi cinci cabinete medicale. S-a prezentat situaţia socială dificilă din prezent şi au fost propuse măsuri de prevenire a crizei economice actuale prin măsuri de întrajutorare şi solidaritate creştină, amintindu-se de inundaţiile care au afectat nordul şi centrul ţării, precum şi Eparhia Dunării de Jos. Valoarea ajutoarelor filantropice fiind, pentru semestrul I al anului 2010, de 1.678.351 lei, iar numărul beneficiarilor se ridică la 33.556 de persoane. În acest context, ierarhul a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în ajutorarea familiilor afectate de aceste calamităţi, dar şi în construirea în municipiul Galaţi a digului de apărare de la Dunăre.