Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Şedinţă preoţească în Protopopiatul Darabani
Preoţii din Protopopiatul Darabani din judeţul Botoşani s-au reunit ieri în şedinţă lunară.
Tema întrunirii a fost „Viaţa Sfântului Vasile cel Mare“ şi a fost pregătită şi prezentată de pr. Dumitru Păduraru de la parohia „Adormirea Maicii Domnului“ din localitatea Dragalina. La şedinţă a mai fost pus în discuţie regulamentul-cadru privind demararea unor acţiuni judecătoreşti în constatare în vederea obţinerii titlurilor de proprietate asupra unor imobile bisericeşti, care a fost primit de la Centrul Eparhial Iaşi, precum şi programul de ajutorare cu material lemnos a unităţilor de cult, iniţiat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. „Am prezentat preoţilor metodologia pentru obţinerea de sprijin financiar de la stat pentru anul 2009 pentru bisericile aflate în construcţie. Am propus preoţilor parohi intensificarea vieţii religioase în parohie în perioada Postului Mare, care să se concretizeze prin oficierea slujbei Vecerniei în fiecare sâmbătă seara şi în ajunul sărbătorilor, săvârşirea Sfântului Maslu în zilele de miercuri şi vineri, citirea unui acatist, în biserici, vizitarea bolnavilor şi a celor aflaţi în nevoi speciale, acasă şi în spitale“, ne-a declarat pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protoieriei Darabani. (C.C.)



.jpg)
