După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Şedinţa preoţilor Protopopiatului Iaşi 2
La sediul Protopopiatului Iaşi 2 a avut loc luni, 26 ianuarie 2015, întrunirea lunară cu preoţii. În cadrul şedinţei, a fost prezentat raportul de activitate al Protopopiatului Iaşi 2 pe anul 2014. Părintele Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, a mulţumit părinţilor parohi pentru că au răspuns solicitărilor protoieriei şi implicit ale Centrului eparhial Iaşi. În continuare, s-a discutat despre încercarea de legiferare a libertăţii avortului la nivelul Uniunii Europene, dar şi despre iniţiativele pe care le poate lua Biserica în acest sens. Un alt punct din cadrul discuţiilor s-a referit la activitatea catehetică în parohiile protoieriei, fiind prezentat concursul naţional de miniproiecte cu caracter misionar-filantropic, organizat de Patriarhia Română. „La final, au fost aduse în atenţia părinţilor temeiurile legale ale Centrului eparhial Iaşi spre conformare, precum şi o serie de îndemnuri ce au avut caracter misionar şi pastoral, dar şi administrativ-gospodăresc“, a amintit pr. protopop Vilie Doroşincă. (C. Ciofu)



.jpg)
