Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Şedinţe preoţeşti în protopopiatele Piatra Neamţ, Hârlău şi Suceava II
- Ieri a avut loc sedinţa preoţească în Protopopiatul Piatra Neamţ. Aşa cum s-a întâmplat şi la alte protopopiate din Arhiepiscopia Iaşilor, pr. Constantin Grigore, consilier juridic al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a explicat preoţilor modalitatea prin care pot obţine titlurile de proprietate asupra unor imobile bisericeşti. Părintele Gabriel Pintilie de la parohia Bahna a prezentat referatul cu tema: „Sfântul Vasile cel Mare, dascălul familiei creştine“. „Am făcut recomandări privind declaraţiile fiscale, constituirea fondului «Păstorul cel Bun», organizarea Cercurilor pastorale, monografia protopopiatului. Am recomandat preoţilor multă atenţie şi grijă în abordarea lucrărilor de construcţii“, a precizat pr. Dumitru Ailincăi, protopop al Protoieriei Piatra Neamţ.
- La sediul Protopopiatului Hârlău a avut loc luni, 23 februarie, şedinţa lunară cu preoţii, la care a participat pr. Constantin Grigore, consilier juridic al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care a adus în discuţie aceeaşi problemă referitoare la obţinerea titlurilor de proprietate. „Au fost prezentate, de asemenea, responsabilităţile protopopiatului, ale parohiei, mănăstirii, schitului, apoi au fost prezentate câteva persoane care ne-ar putea ajuta atât la întocmirea schiţelor cadastrale, cât şi în instanţă, dacă va fi cazul“, a declarat pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protoieriei Hârlău. - Preoţii din Protopopiatul Suceava II s-au întâlnit în şedinţă lunară, unde au fost puse în discuţie probleme legate de salarizarea preoţilor, de recesiunea economică, sau aspecte privind implicarea preotului în viaţa comunităţii în momentele acestea de criză. „Am recomandat preoţilor să implice comunitatea în rezolvarea diferitelor probleme. Au mai fost dezbătute probleme culturale şi economice în linii mari“, a spus pr. Minu Mititelu, protopop al Protopopiatului Suceava II. (C.C.)



.jpg)
