În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Seminar antidrog în Protopopiatul Botoşani
La sediul Protopopiatului Botoşani a avut loc în perioada 30-31 martie 2009 un curs intitulat „Dependenţa versus codependenţa“. Au participat 20 de preoţi din Protopopiatul Botoşani, care au fost interesaţi să dezvolte pe lângă parohii centre de zi pentru persoanele dependente. „Părinţii prezenţi s-au arătat interesaţi de acest domeniu, urmând ca în perioada următoare să se întâlnească din nou cu susţinătorii cursului şi să încerce să dezvolte centre de zi pentru persoanele dependente şi codependente“, a declarat pr. Iulian Negru, director executiv în cadrul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Cursurile au fost organizate de Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în cadrul programului antidrog desfăşurat de Patriarhia Română. În timpul celor două zile de cursuri, 8 voluntari din cadrul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ au distribuit materiale informative cu privire la dependenţa de droguri în mai multe şcoli din judeţul Botoşani. (C.C.)