Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Seminar despre economia socială la Ploieşti
Protoieria Ploieşti a fost pe 1 septembrie gazda unui seminar de informare intitulat "Promovarea în comunitate a economiei sociale". Acesta a fost organizat de Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, în parteneriat cu Arhiepiscopia Dunării de Jos şi cu Şcoala Română de Afaceri a Camerelor de Comerţ şi Industrie - Filiala Ialomiţa. Acest seminar, după cum a explicat părintele Consilier Daniel Struzoiu, are ca obiectiv "promovarea în Regiunile Sud Muntenia şi Sud-Est a economiei sociale ca şi componentă socio-economică viabilă pentru consolidarea unui sistem social echitabil, premisă pentru asigurarea dezvoltării durabile în România".



.jpg)
