În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Seminar despre patrimoniul cultural creștin al Europei
Parlamentul European a găzduit la sediul din Bruxelles marți, 6 martie, un seminar despre importanța protejării patrimoniului cultural creștin european. Evenimentul a fost organizat de Comitetul Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU) în colaborare cu Grupul de lucru pentru activități interculturale și dialog interreligios al Partidului Popular European.
La masa rotundă au participat reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe din Europa, cercetători și persoane implicate în derularea proiectelor de conservare și punere în valoare a patrimoniului cultural creștin din statele membre ale Uniunii Europene. Seminarul a fost deschis cu mesajele copreședinților Grupului de lucru pentru activități interculturale și dialog interreligios al Partidului Popular European - György Hölvényi și Jan Olbrycht - și al Înaltpreasfințitului Părinte Atenagora, Mitropolitul Belgiei (Patriarhia Ecumenică).
În prima sesiune, dedicată protejării monumentelor ca parte a protejării patrimoniului cultural european, a vorbit și Ionuț Bursuc, manager de proiecte de restaurare, delegatul Bisericii Ortodoxe Române la eveniment. „Protejarea și promovarea patrimoniului se confruntă cu o serie de provocări, cum ar fi lipsa fondurilor necesare restaurării tuturor obiectivelor de patrimoniu care se află în degradare sau necesitatea unei strategii integrate la nivel de minister al culturii, autorități publice locale și instituții bisericești deținătoare de obiective de patrimoniu, în special din mediul rural, aflate în pericol din lipsa unor măsuri imediate de restaurare. Pentru România, dedicarea anului 2018 la nivel european drept An european al patrimoniului cultural are o semnificație și mai profundă, dată fiind sărbătorirea în acest an de către țara noastră a 100 de ani de la Marea Unire. În acest context, păstrarea și promovarea patrimoniului cultural și religios ar putea reprezenta una dintre cele mai autentice forme de manifestare a celebrării unității naționale de către românii din țară și de pretutindeni”, a declarat pentru TRINITAS TV Ionuț Bursuc, manager proiecte de restaurare. Cea de-a doua sesiune a seminarului a fost dedicată dimensiunii spirituale și educative a patrimoniului creștin.
Tematica acestei întâlniri a fost propusă de Reprezentanța Patriarhiei Române pe lângă Instituțiile Europene. „Tema a fost propusă având în vedere pe de o parte faptul că ne aflăm în 2018 în Anul European al Patrimoniului Cultural, iar pe de altă parte, gândindu-ne la Centenarul Marii Unirii, amândouă aceste prilejuri constituind un imbold bun pentru articularea unor eforturi coerente de conservare, de dezvoltare și de punere în valoare a infrastucturii culturale a națiunilor europene. Or, această infrastructură este în foarte mare parte o mărturie limpede și o expresie a contribuției imense pe care credința creștină a adus-o la conturarea și dezvoltarea societății europene de-a lungul timpului. Apoi, a fost accentuat faptul că patrimoniul creștin al Europei nu se limitează strict la moștenirea materială constând în clădiri sau obiecte, ci înglobează și un întreg tezaur de tradiții, obiceiuri sau meșteșuguri, tot atâtea realități culturale, uneori proprii unei anumite arii geografice sau etnice, multe dintre ele cu caracter de unicitate”, a spus pr. George Vâlcu, secretarul Reprezentanței Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituțiile Europene.