Sala de festivităţi „Mitropolit Nestor Vornicescu“ a Episcopiei Severinului şi Strehaiei a găzduit luni, 4 februarie, seminarul de informare cu tema „Protecţia mediului şi controlul poluării“. Scopul întâlnirii a urmărit aprofundarea cadrului legal şi procedural de protejare a creaţiei lui Dumnezeu.
Prin intermediul acestui seminar, angajaţii Episcopiei Severinului şi Strehaiei au fost informaţi cu privire la legislaţia de actualitate în domeniul protecţiei mediului. Au fost prezentate şi dezbătute de asemenea şi aspectele practice ale aplicării reglementărilor de mediu pentru protecţia apelor şi ecosistemelor acvatice, protecţia calităţii aerului, solului şi subsolului, înfiinţarea sau extinderea cimitirelor, gestiunea deşeurilor şi arii naturale protejate. Preotul George Daniel Achim, şef al Centrului de perfecţionare Drobeta-Turnu Severin, a oferit mai multe informaţii cu privire la scopul şi obiectivele întâlnirii. „Ne aflăm în a 32-a lună de implementare a proiectului «Pregătirea resurselor umane pentru valorificarea şi promovarea patrimoniului cultural naţional». În perioada 4-11 februarie, în Episcopia Severinului şi Strehaiei şi în cele cinci protoierii din judeţul Mehedinţi au loc şase seminarii de informare cu privire la protecţia mediului şi controlul poluării pentru angajaţii acestor instituţii. Pe parcursul proiectului am mai derulat cursuri în domeniul muzeografiei, IT, limbă engleză şi gestiunea bunurilor de patrimoniu. Ne bucurăm că astăzi sunt aduse în discuţie probleme legate de controlul poluării, dar şi de actualitate, cum ar fi problema cimitirelor, un subiect care ne vizează în mod direct“, a spus pr. Achim.
Marilena Faier, lector în cadrul seminarului, a vorbit despre importanţa cunoaşterii normelor legate de ocrotirea mediului înconjurător. „Am fost invitată să le vorbesc angajaţilor Episcopiei Severinului şi Strehaiei în vederea expunerii unor informaţii şi noţiuni despre protecţia mediului, tocmai pentru a încerca să dobândim un comportament ecologic, un comportament prietenos faţă de natură. În acest sens, a fost vizată comunicarea unor noţiuni de legislaţie şi norme de protecţie a mediului. Participanţii la seminar au avut posibilitatea să ia cunoştinţă despre poluarea cu nitraţi şi despre modul în care legislaţia de protecţie a mediului se integrează în celelalte domenii de activitate, inclusiv în cadrul evaluării monumentelor istorice, înscrise în lista UNESCO. Au mai fost aduse în discuţie sancţiunile pe care le pot primi persoanele fizice sau juridice în momentul în care nu respectă condiţiile de mediu.“
În mod practic, participarea la seminar are la bază principiul egalităţii de şanse şi principiul non-discriminării şi se realizează fără condiţionări, deosebiri, excluderi, preferinţe, restricţii bazate pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, vârstă, handicap, situaţie sau responsabilitate familială şi alte asemenea criterii care pot conduce la acte de discriminare directă sau indirectă.
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Pregătirea resurselor umane pentru valorificarea şi promovarea patrimoniului cultural naţional“.