Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Seminar religios închinat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena
La sfârşitul săptămânii trecute, la Şcoala nr. 163 din Bucureşti, s-a desfăşurat un seminar religios cu tema "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena – părinţii creştinismului". Seminarul a fost organizat de Mirel Dumitru, profesor de religie la şcoala mai sus menţionată. În cadrul seminarului elevii au prezentat eseuri privind viaţa şi personalitatea Sfinţilor Împăraţi şi contribuţia acestora la apariţia şi dezvoltarea creştinismului.



.jpg)
