Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Seminarişti ieşeni, premiaţi la festivalul de bătut toaca de la Giurgiu
La Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Teoctist Patriarhul" din Giurgiu a avut loc, pe 12 mai, festivalul de bătut toaca pentru elevii seminariilor teologice, intitulat "Ritmuri de toacă". Premianţii Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Vasile cel Mare" din Iaşi au fost Gavril Costel Huncă, clasa a XI-a, secţia Pastorală, premiul al II-lea, şi Păstrăvanu Filumen, clasa a X-a, secţia Pastorală, premiul I. Cei doi elevi au fost îndrumaţi de diac. prof. Mihai Ursache. "Premiile acestea vin să completeze celelalte rezultate de excepţie pe care le-a obţinut Seminarul Teologic Ortodox din Iaşi anul acesta şcolar. Ele sunt o manifestare firească a pasiunii elevilor şi profesorilor noştri pentru valorile Bisericii noastre care sunt predate şi învăţate în seminar, laboratorul în care se modelează caracterele şi valorile creştine autentice", a declarat pr. prof. Dragoş Bahrim, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Vasile cel Mare" din Iaşi. (C.C.)



.jpg)
