Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Seminariştii ieşeni au cântat alături de fanfara Garnizoanei Iaşi
Corul "Basileus" al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi a susţinut ieri un concert de cântece patriotice alături de fanfara Garnizoanei Iaşi. Concertul a avut loc în sala de festivităţi a Cercului Militar Iaşi, cu prilejul manifestărilor dedicate Zilei Armatei Române. Tinerii seminarişti au cântat "Deşteaptă-te române!", de Anton Pann, "Marşul Dorobanţilor" şi "Pui de lei", de Ioan Neniţescu. "Corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Iaşi a răspuns invitaţiei Cercului Militar Iaşi de a susţine un miniconcert de cântece patriotice alături de fanfara Garnizoanei Iaşi. Este pentru prima dată când seminarul nostru are o astfel de colaborare şi de aceea pentru noi a fost o mare onoare", a declarat diac. prof. Mihai Ursache, dirijorul Corului "Basileus". Manifestările dedicate Zilei Armatei Române au început la Cercul Militar din Iaşi pe 22 octombrie. Concertul susţinut ieri de elevii seminarişti, alături de fanfara militară ieşeană, a făcut parte dintr-un spectacol muzical-coregrafic, precedat de simpozionul "Armata română, trecut, prezent şi viitor". (C.C.)



.jpg)
