În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Seminarul din Baia Mare a aniversat 20 de ani
Elevii Seminarului Teologic Ortodox "Sfântul Iosif Mărturisitorul" din Baia Mare au început cursurile în mod festiv, participând la Sfânta Liturghie şi slujba de Te Deum, oficiate în Catedrala episcopală de Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Justinian, chiriarhul locului, cu ocazia începerii noului an şcolar. În acelaşi cadru s-au aniversat şi 20 de ani de la înfiinţarea instituţiei. După Sfânta Liturghie, în cadrul căreia au fost hirotoniţi un preot şi un diacon, elevii s-au întors în sălile de clasă. Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Iosif Mărturisitorul" s-a înfiinţat în contextul noilor condiţii de libertate, oferite după decembrie 1989. Astfel, în şedinţa din 12 februarie 1990, Sfântul Sinod a aprobat reînfiinţarea Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Imediat după aceasta, s-a născut şi ideea înfiinţării unei şcoli teologice. Iniţiativa Preasfinţitului Justinian Chira, noul Episcop ortodox al Maramureşului şi Sătmarului, a dat roade la data de 10 mai 1991, când Sfântul Sinod a aprobat înfiinţarea Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Baia Mare, primindu-se apoi autorizaţia din partea Secretariatului de Stat pentru Culte. În primii ani, Seminarul Teologic şi-a desfăşurat activitatea în clădirea Grupului Şcolar de Industrie Uşoară Nr. 6 din Baia Mare, iar din anul 1995, a primit un corp de clădire la Colegiul Tehnic "Anghel Saligny", din strada Progresului nr. 43, unde activează şi în prezent. În anul 1997, Consiliul de administraţie al Seminarului Teologic a făcut demersurile necesare pe lângă Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, precum şi pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, ca această instituţie de învăţământ teologic să primească numele "Sfântul Iosif Mărturisitorul", punându-se, astfel, şi sub ocrotirea ilustrului ierarh maramureşean.