Ultimul mare praznic al anului bisericesc, Adormirea Maicii Domnului, adună în fiecare an în sfintele lăcașuri numeroși credincioşi care îi aduc cinstirea cuvenită Maicii Domnului la mutarea sa din viața pământească la viața cerească. La Catedrala Patriarhală din București, slujba Privegherii, în cadrul căreia a fost cântat şi Prohodul Maicii Domnului, a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de soborul de slujitori ai lăcașului de închinare.
Seminarul Teologic din Galaţi şi-a deschis porţile în noul an şcolar
Deschiderea oficială a anului şcolar a avut loc și la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi. Evenimentul a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii în capela instituţiei de învăţământ, de către un sobor de slujitori din corpul profesoral al acestei şcoli teologice, în prezenţa Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a cadrelor didactice, a elevilor şi a părinţilor. Între cei 500 de elevi înscrişi în acest an la seminarul gălăţean s-au aflat şi elevii din clasele primare şi gimnaziale, plini de entuziasm şi de bucuria revederii colegilor, a profesorilor şi a şcolii pe care o îndrăgesc foarte mult. Micii școlari au primi din partea ierarhului dulciuri.
După Sfânta Liturghie, ierarhul a săvârşit slujba de Te Deum, după care a ţinut un cuvânt de binecuvântare şi de bun venit elevilor, părinţilor şi profesorilor cu ocazia începerii noului an şcolar. După programul liturgic din capelă, a avut loc festivitatea de deschidere a cursurilor în curtea seminarului andreian, cu rostirea alocuţiunilor dedicate momentului.



.jpg)
