Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Seminarul Teologic Ortodox din Botoşani a fost sfinţit
▲ Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ din Botoşani a fost sfinţit, luni, 26 ianuarie a.c., de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei ▲ Slujba de sfinţire a fost precedată de Sfânta Liturghie arhierească ▲
Capela Seminarului Teologic din Botoşani, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de Biruinţă“ a fost neîncăpătoare încă de la ora 8:00, când a avut loc Sfânta Liturghie arhierească, oficiată de IPS Teofan, înconjurat de un sobor de 12 preoţi şi diaconi. La slujbă au mai participat pr. Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, Cătălin Mugurel Flutur, primarul municipiului Botoşani, Pavel Rusu, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, toţi elevii seminarului, dar şi simpli credincioşi. „Iarna puneam pături în geam, uşile erau sparte, instalaţiile defecte“ La finalul Sfintei Liturghii, pr. Grigore Diaconu, directorul Seminarului Teologic din Botoşani, a mulţumit IPS Teofan pentru că a săvârşit Sfânta Liturghie în paraclisul „Sfântul Gheorghe“ şi a făcut o retrospectivă a istoriei şcolii cu profil teologic pe care o conduce de 12 ani. „Toată activitatea mea am desfăşurat-o cu smerenie şi lacrimi, chiar şi atunci când a trebuit să trec prin grele încercări. Starea celor două clădiri actuale ale seminarului erau într-un grad avansat de degradare. Iarna puneam pături în geam, uşile erau sparte, instalaţiile defecte. Am convocat autorităţile locale de atunci, le-am arătat condiţiile precare în care învaţă viitorii preoţi şi i-am rugat să ne ajute în organizarea unei şcoli teologice după rânduielile noastre bisericeşti. Am primit sprijinul solicitat. Şcoala noastră se mândreşte cu 11 promoţii de absolvenţi, o parte dintre aceştia fiind preoţi vrednici, iar alţii ocupând diferite funcţii administrative“, a menţionat pr. director. Îndemn la cinste, onoare, demnitate şi onestitate IPS Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a mărturisit faptul că paraclisul în care a slujit Sfânta Liturghie i-a adus aminte de perioada în care învăţa la seminarul teologic din Craiova, urmând ca, mai apoi, să explice semnificaţia evangheliei citite în ziua de luni, după Duminica a XXXII-a după Rusalii. „În evanghelia de astăzi a fost rostit un cuvânt în care Hristos spune celor de faţă: «Daţi cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu!». Acest cuvânt se aplică în viaţa fiecă-rui om care este chemat să trăiască în societate, cu problemele şi responsabilităţile ei. Omul trebuie să plătească cezarul, care înseamnă în acest context lumea, societatea, care trebuie să primească din partea noastră drepturile ei. În acelaşi timp, Hristos spune să dăm «şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu». Fără această relaţie cu Dumnezeul care ne-a adus dintru nefiinţă la fiinţă, omul devinde gol pe dinăuntru. Cuvântul meu către tinerii elevi de astăzi este următorul: să aveţi în viaţă această înţelepciune, să ştiţi ce să daţi cuiva şi ce să daţi altcuiva. Viaţa voastră să fie reală, să vă bucuraţi de ea, să trăiţi cele ale lumii, neuitând însă cele care sunt ale Bisericii, cele care sunt ale cinstei, ale onoarei, ale demnităţii şi, mai presus de toate, ale onestităţii“, a spus IPS Teofan. Binecuvântarea „Grădiniţei Îngeraşilor“ La recomandarea pr. director Grigore Diaconu, IPS Teofan a oferit, din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Diploma de Onoare „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ primarului municipiului Botoşani, Cătălin Mugurel Flutur, inspectorului general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, Pavel Rusu; au mai primit această diplomă: Mihai Darie, prof. Corneliu Picealcă, Constantin Conţac, ec. Gheorghe Sorescu, av. Corneliu Ursache şi ing. Ovidiu Daniliuc. După acordarea diplomelor de onoare, preotul director Grigore Diaconu a oferit Mitropolitului Teofan, din partea seminariştilor, o icoană cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. A urmat hirotesirea întru duhovnic, de către Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a pr. Marian Mihai Macuc, de la parohia Manoleşti Vale, după care a început slujba de sfinţire a seminarului, oficiată de IPS Teofan, care a uns cu untdelemn sfinţit sălile de clasă unde învaţă elevii seminarişti, „Grădiniţa Îngeraşilor“, care cuprinde două grupe de copii, sala de sport, cantina, biblioteca „Sfântul Grigore Teologul“. Copiii de la „Grupa Învăţăceilor“, din cadrul grădiniţei care funcţionează la parterul seminarului, au spus câteva rugăciuni, după care au fost binecuvântaţi de Mitropolit. După slujba de sfinţire a seminarului a fost dezvelit bustul vrednicului de pomenire PF Părinte Patriarh Teoctist, aflat la parterul seminarului. ▲ Liceu ortodox înfiinţat la iniţiativa PF Daniel Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ din Botoşani a fost înfiinţat în anul 1993, la iniţiativa Preafericitului Patriarh Daniel. Până în 1997, clasele cu profil teologic au funcţionat în cadrul Liceului de Construcţii şi al Liceului Pedagogic. Aceste clase nu aveau profesori titulari, iar seminariştii nu erau cazaţi în internat. În anul 1997, Patriarhul Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, l-a trimis pe părintele Grigore Diaconu la Bucureşti, pentru a da examen în vederea ocupării postului de director al Seminarului. Actualele corpuri de clădire ale seminarului au fost preluate de la Liceul Electrocontact, în luna iulie a anului 1997. În ultimii ani s-au efectuat ample lucrări de modernizare a clădirii şi cantinei seminarului.